CFR SA a anunțat că o serie de trenuri care operează pe ruta București Nord – Aeroportul Otopeni T1 vor fi anulate, iar altele vor fi redirecționate, din cauza unor lucrări de modernizare planificate în perioada 17 – 19 ianuarie.
Aceste lucrări implică scoaterea temporară din funcțiune a Instalației de Centralizare Electronică (CE) din Complexul București Nord, ceea ce va conduce la întreruperea temporară a circulației trenurilor pe această rută.
Conform comunicatului emis de administratorul infrastructurii feroviare, CFR SA, aceste măsuri sunt necesare pentru a permite desfășurarea în condiții optime a lucrărilor de modernizare și pentru a asigura siguranța călătorilor. Călătorii sunt sfătuiți să consulte orarele actualizate ale trenurilor și să fie atenți la modificările de traseu în această perioadă.
„În perioada derulării lucrărilor, respectiv 17 – 19 ianuarie 2024, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători – CFR Călători şi Transferoviar Călători – anularea unor trenuri prevăzute în orarul zilnic de circulaţie pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti T1, celelalte trenuri circulând pe rută deviată”, transmite CFR SA prin intermediul comunicatului.

Cum se va mai putea ajunge la Aeroportul Otopeni
Astfel, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, în intervalul orar 00:20 – 04:20, trenurile 7903 şi 7906, operate de CFR Călători, şi trenurile 10101, 10102, 10103, 10104, 10105, 10106, operate de Transferoviar Călători, vor fi anulate pe ruta Bucureşti Nord – Terminal Aeroportul Otopeni, iar celelalte trenuri prevăzute în acest interval orar vor circula pe traseul deviat: Bucureşti Nord – Chitila – Ramificaţia Mogoşoaia – Mogoşoaia – Terminal Aeroport Henri Coandă T1.
Mai departe, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, în intervalul orar 00:20 – 04:20, trenurile 7947, 7901, 7902, 7904, 7903, 7906, 7905, 7908, 7907, 7910, operate de CFR Călători, şi trenurile 10101, 10102, 10103, 10104, 10105, 10106, operate de Transferoviar Călători, vor fi anulate pe ruta Bucureşti Nord – Aeroportul Otopeni T1 şi retur.
Legătura directă spre şi dinspre Aeroportul Otopeni (Internaţional Henri Coandă) va fi asigurată în noaptea de 18 spre 19 ianuarie de Societatea de Transport Bucureşti Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Mai exact, vor circula trei autobuze în intervalul orar 23:50 – 04:32, cu plecări din Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 40 de minute.
Citește și: Încep lucrările pentru magistrala de metrou până la Otopeni