Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a proiectului a anunțat recent aprobarea de către Consiliul de Administrație al BDCE a unui împrumut de 140 de milioane de euro, destinat proiectului „Temelii Culturale”. Puțini știu însă că studiile de impact socio economic care au stat la baza acordării finanțării, ce au însumat peste 1000 de pagini în română și engleză, au fost făcute în timp record de numai două luni (iulie și august 2024) de trei profesori de la SNSPA.
Proiectul aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) are ca scop salvarea unor monumente istorice şi construirea de clădiri cu destinație culturală în România.
Costurile proiectului se ridică la 280 de milioane de euro. Împrumutul de la BDCE acoperă 50% din acestea, diferența urmând a fi asigurată de la bugetul de stat. Documentația aferentă împrumutului a fost întocmită de către o echipă formată din specialiști ai Ministerului Finanțelor și ai Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.
Puțini oameni știu însă că studiile de impact socio economic care au stat la baza acordării finanțării, ce au însumat peste 1000 de pagini în română și engleză, au fost făcute în timp record de numai două luni (iulie și august 2024) de trei profesori de la SNSPA – Facultatea de Administrație Publică: Conf.univ.dr. Dragoș Dincă (coordonator), Conf.univ.dr. Cristina Nicolescu și Conf.univ.dr. Adelina Dumitrescu Peculea.
Proiectul vizează 14 obiective de investiții cu relevanță națională și europeană, aflate în administrarea unor instituţii publice din subordinea Ministerului Culturii.
Cele 14 obiective de investiții cu relevanță națională și europeană
- construirea sălii de spectacole a Operei Naționale Române Iași(în continuarea investiției demarate prin Acordul-cadru de împrumut pentru Proiectul LD 2097 din 2021 privind reabilitarea patrimoniului construit şi a clădirilor cu destinație culturală), aflat în implementare;
- construirea unui corp nou de clădire pentru Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București;
- restaurarea şi modernizarea în totalitate a Operei Naționale Române Bucureștiși construirea unui depozit de decoruri (continuare a investiției realizată în perioada 2015-2016);
- restaurarea și amenajarea Muzeului Național „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu;
- restaurarea Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naționale a României;
- consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Muzeului Național de Artă Contemporană din București;
- restaurarea parțială la interior și refacerea unor instalații la Ateneul Român;
- restaurarea și amenajarea Vilei Reginei Maria de la Mamaia, jud. Constanța, și amenajarea terenului aferent;
- restaurare și punere în valoare a domeniului (casa-muzeu, capela și anexele) de la Tescani, jud. Bacău – Secția „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu” a Muzeului Național „George Enescu”;
- consolidarea și restaurarea Casei Samurcașdin cadrul Muzeului Țăranului Român;
- restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Sitului Arheologic Cucuteni– Complexul Național Muzeal „Moldova” din Iași;
- consolidarea, restaurarea și amenajarea Vilei arhitectului Paul Gottereau– spațiu cultural al Institutului Național al Patrimoniului din București;
- restaurarea și amenajareaMuzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca;
- consolidarea, restaurarea și amenajarea sediului Administrației Fondului Cultural Național din București.
Pe lângă studiile pentru cele 14 obiective, au fost realizate încă șapte
- Muzeul Național de Istorie a României din București;
- Teatrul Național „Lucian Blaga“ și Opera Națională Română din Cluj-Napoca;
- Vila „Florica” de la Ștefănești, județul Argeș;
- Conacul „Vârnav-Liteanu” de la Liteni, județul Suceava;
- Așezămintele „Ion I.C. Brătianu” din București;
- Muzeul Național al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 din Timișoara;
- Reabilitarea clădirii Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.
Citiți și: Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial. Ce are România pentru „memoria omenirii”