Încă o tragedie în Munții Bucegi. O turistă a alunecat, în timp ce încerca să străbată Brâna Aeriană și a căzut de la 300 de metri înălțime. Cătălina Iacob iubea traseele montane și se afla împreună cu trei prieteni în momentul nenorocirii. Salvamontiștii au acționat rapid, însă tânăra nu a mai putut fi salvată și a murit sub ochii prietenilor care o însoțeau.
Cătălina Gabriela Iacob a murit în Munții Bucegi
Vineri, 16 august, un grup de patru persoane, două fete și doi băieți, au încercat să străbată Brâna Aeriană. Din nefericire, una dintre tinere a alunecat și a murit, după ce a căzut aproximativ 300 de metri în gol. Reprezentanții Salvamont Prahova au intervenit imediat.
„Din păcate, o nouă tragedie s-a petrecut în această după-amiază, în Bucegi. Un grup de 4 persoane a intenționat să străbată Brâna Aeriană. La intrarea în brână, o fată a alunecat și a căzut aprox.300 m. Am solicitat sprijin aero la POA Brașov. Un salvator montan a recuperat întâi, prin troliere, a doua fată ce a suferit un atac de panică și nu se mai putea deplasa.
Ulterior, doi salvatori montani au fost inserați și au recuperat trupul neînsuflețit. Cei 2 băieți din grup au coborât până la Refugiul Costila, de unde au fost recuperați de către salvamontiști. Condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis cei de la Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook.
„A căzut Cătălina Gabriela Iacob de pe munte și n-a supraviețuit”
Mesajele de condoleanțe au curs pe rețelele de socializare. Prietenii Cătălinei sunt șocați de cele întâmplate. Mai mult decât atât, de când au aflat despre tragedie au încercat să îi găsească rudele pentru ca tânăra să poată fi înmormântată creștinește.
„Astăzi, prietena noastră, Cătălina Gabriela Iacob, a suferit un accident mortal și dorim să-i găsim rudele, pentru a o putea înhuma creștinește.”, a scris unul dintre prietenii Cătălinei.
Cătălina Gabriela Iacob iubea natura și își dorea să o protejeze. În una dintre postările sale din mediul online, tânăra ruga autoritățile să se oprească din a mai ucide specii protejate de urși în 2024. Fata mergea foarte des pe munte, iar acest lucru se poate observa chiar în fotografiile ei de pe rețelele de socializare.
„A căzut Cătălina Gabriela Iacob de pe munte și n-a supraviețuit. Am primit vestea mai devreme de la o colegă civică. Cătălina își dorea să protejeze natura pe care o iubea atât de mult. Avea grijă de 3 pisicuțe, una salvată într-o ieșire la aer cu mine.
Acum două seri m-a chemat la ea să o ajut să schimbe butucul ușii pentru că cel pe care îl angajase să o facă nu s-a mai prezentat. M-am dus și am pus împreună butucul nou la 11 noaptea. Voia să rezolve pentru că a doua zi pleca la munte.
Azi mi-a căzut în cap vestea asta și nu știu ce să mai zic. Poliția încearcă să-i găsească familia, noi, colegii civici, nu știm prea multe despre ai ei. Băi, Cătălino, să-mi bag picioarele, m-am săturat să pierd oameni.”, a spus una dintre apropiatele tinerei decedate.
Citește și: Rugăciunea către Sfântul Apostol Toma care te scapă de necazuri. Se citește astăzi, de Duminica Tomii
Citește și: Presa din SUA, după ce Ana Bărbosu a primit medalia de la JO 2024: “Duceți-vă dracului! Este un furt de nivel Olimpic”