Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, luni dimineață, o informare potrivit cărei traficul de pe Drumul Naţional 1 a fost complet blocat din cauza unor scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă.
Trafic complet blocat pe DN1. Curge acid sulfuric dintr-o cisternă
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a transmis că pe DN1 Brașov-București, la kilometrul 108+500 de metri, în zona localității Comarnic, o autocisternă încărcată cu 23 de tone de acid sulfuric a fost extrasă într-o parcare în proximitatea carosabilului.
Autorităţile locale au declarat că oamenii din zonă au fost evacuați.
Specialiştii trebuie să ajungă de la unitatea ISU din Ciolpani, iar până atunci s-a decis evacuarea persoanelor aflate pe o rază de o sută de metri în jurul locului unde se află cisterna şi pe o distanţă de 500 de metri de cisternă în zona de sud-est, pe direcţia în care bate vântul, anunţă reprezentanţii ISU Prahova.
La faţa locului, s-a deplasat de urgență echipajul CBRN, care intervine în situaţii de risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear.
”Zona a fost balizată, iar echipajele de intervenție asigură măsuri specifice până la sosirea unei alte cisterne pentru transvazarea încărcăturii.
La fața locului acționează un echipaj de stingere, o ambulanță SMURD de la ISU PH și un echipaj CBRN de la USISU Ciolpani.
Pentru siguranța populației, a fost emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT, iar evacuarea persoanelor din zonă este în desfășurare. Cea mai apropiată locuință se află la aproximativ 30 de metri de locul incidentului.
Zona de risc a fost stabilită pe o rază de 100 de metri, iar perimetrul de evacuare la 500 de metri. Până în prezent, au fost evacuate 28 de persoane, dintre care 6 minori.”, se arată într-un comunicat emis de ISU Prahova.
Rute alternative pentru șoferi
În ceea ce privește traficul, Drumul Naţional 1 este blocat în judeţul Prahova, în zona oraşului Comarnic.
Polițiștii le-au recomandat conducătorilor auto să opteze pentru următoarele rute alternative:
- Ploiești – DN 72 – Târgoviște – DN 71 – Sinaia – Brașov;
- Ploiești – DN 1A – Cheia – Brașov.






