Producătorul japonez de automobile Toyota a încheiat un parteneriat cu gigantul petrolier ExxonMobil pentru dezvoltarea unui nou tip de combustibil sintetic pentru motoarele termice.
Potrivit reprezentanților celor două companii, noul carburant promite să reducă nivelul emisiilor de dioxid de carbon ale motoarelor termice cu până la 75%. În aceste condiții, nu doar maşinile noi, ci şi cele vechi se vor putea încadra în noile norme de poluare stabilite, chiar şi cele Euro 7.
Toyota spune că emisiile vor fi reduse cu până la 75%
Oficialii de la Toyota spun că va fi nevoie de sprijin din partea guvernelor din lume pentru a putea implementa noul combustibil. Și asta, deși dezvoltarea acestuia a progresat semnificativ, se precizează pe site-ul oficial Toyota.
Vicepreședintele pentru strategie și planificare din cadrul ExxonMobil, Andrew Madden, a declarat că noul combustibil sintetic este deja în faza de testare. El a spus că primele rezultate sunt pozitive.
Cu ajutorul noilor carburanți producția de mașini cu motoare cu ardere internă nu va fi abandonată complet. Totodată, proprietarii actuali nu vor mai fi nevoiți să renunțe la modelele alimentate cu combustibili fosili.
Câte mașini cu motoare termice erau în 2022?
Constructorul nipon a mai precizat că noul tip de carburant va putea fi folosit atât la motoarele noi, cât și la cele mai vechi. Din punctul de vedere al celor de la Toyota, combustibilii sintetici reprezintă o alternativă viabilă chiar și pentru mașinile electrice.
Marca asiatică a făcut referire la costurile mari de producție ale vehiculelor cu emisii zero și la lipsa de neîncredere cu privire la proveniența curentului electric.
În esență, cei de la Toyota susțin faptul că mașinile electrice nu sunt neapărat vehicule cu zero emisii. Utilizarea noilor combustibili sintetici ar putea contribui la reducerea emisiilor de carbon.
Conform celor mai recente date statistice, numărul autovehiculelor cu motoare termice aflate în uz în 2022 în întreaga lume se ridica la 1,5 miliarde de unităţi.