Toyota GR Yaris, modelul care în specificațiile speciale impuse de competiția mondială, s-a impus în WRC, are din acest an două replici care vor evolua în competițiile interne din România.
Este, în fapt, o continuare a unei povești începute anul trecut. Succesul modelului dezvoltat de Toyota GAZOO Racing, concretizat cu multiple victorii în Mondialul de raliuri și câștigarea titlului WRC la piloți și constructori în 2022, l-a determinat pe Cătălin Ienășel să apeleze la un model dezvoltat pe baza lui Toyota GR Yaris în competițile interne.
Iar ideea sa, potențată de prestațiile pe probele speciale, în care l-a avut în dreapta pe Adrian Diaconescu, a fost una de succes. Echipajul a reușit să obțină titlul de campion național al clasei NAT11 în Campionatul Național de Raliuri Betano.
Cătălin Ienășel pune în garaj și un al doilea Toyota GR Yaris pregătit pentru macadam
Patru luni a durat prepararea primului exemplar, care își va face din nou treaba pe specialele de asfalt în CNRB și în 2024, dar și în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Cătălin însă a vrut să ducă experiența la un alt nivel.
”Mi-am dorit să concurăm și pe macadam. Însă acest lucru presupune o configurație specială. Setup-ul tehnic pentru cele două suprafețe fiind
total diferit, practic, comune sunt doar caroseria și motorul.
Și am preferat, de comun acord cu partenerii noștri, să nu mergem pe ideea de a face schimbările necesare pe o singură mașină, și să preparăm un GR yaris de la zero, cu un mind-set special pentru macadam.
Glumind, aș spune că răspunsul nostru la întrebarea ce este mai bun decât un Toyota GR Yaris, a fost două astfel de modele”, mărturisește Cătălin Ienășel.
Și exact acest lucru s-a și întâmplat. Practic s-a apelat la un nou exemplar de serie. Care a fost transformat într-un timp record, de doar două săptămâni, într-o versiune de raliuri pe macadam.
”A fost montat un rollcage omologat, au fost aplicate puncte suplimentare de sudură pentru rigidizarea caroseriei, o modificare esențială la mașinile care concurează pe probele foarte dure de macadam. O altă caracteristică importantă este suspensia mașinii, aceasta fiind de proveniență Bilstein, fiind special dezvoltată de compania germană pentru această mașină.
Sistemul de transmisie a primit un upgrade cu diferențiale și cutie de transfer concepute de firma japoneză Cusco,una de tradiție, în timp ce sistemul de frânare este oferit și la această variantă de macadam tot de Pagid Racing, parte a grupului TMD Friction.
Această versiune de macadam a primit și o optimizare software a calculatorului de motor, însă regulamentul clasei NAT 11 prevede un restrictor montat pe turbo de 36 mm, de aceea puterea este limitată în jurul cifrei de 250 cai putere”, dezvăluie Cătălin Ienășel.
Toyota GR Yaris, o poveste de succes
GR Yaris este demonstrația perfectă a modului în care Toyota și divizia sa de performanță TOYOTA GAZOO Racing se angajează să dezvolte mașini din ce în ce mai bune prin intermediul sporturilor cu motor.
Un nou motor, un nou sistem electronic de tracțiune integrală și un șasiu adaptat, toate acestea făceau parte din plan. Când mașina de serie a ajuns în mâinile presei și ale clienților, reacția acestora a depășit cu mult așteptările Toyota.
Mărturie stă faptul că de la lansarea modelului, în 2020, peste 20.000 de mașini au fost vândute în Europa, cu un grad de satisfacție a clienților de 99%. Printre clienți se numără mulți pasionați de mașini de performanță, care consideră că GR Yaris merită un loc alături de modele de prestigiu semnificativ mai puternice în colecțiile lor. Astfel, GR Yaris este dincolo de orice categorisire, se află într-o clasă aparte și este un clasic instantaneu al mașinilor sport.
Și mai este ceva. Când Toyota a revenit în WRC în 2017, după 18 ani de absența de la nivelul cel mai înalt al raliurilor, ambiția de a fi cea mai bună a fost susținută de decizia de a baza nouă echipă în Finlanda. Mai exact la Jyvaskyla, orașul care este considerat pe scară largă că fiind patria spirituală a raliurilor, locația sa oferind acces excelent la drumuri
provocatoare pe care să se testeze și să se pună la punct performanțele vehiculelor. Și care nu întâmplător este punctul central al etapei de WRC din Finlanda.
Pe acele drumuri a fost dezvoltat și proiectul Yaris GR care a izbutit să se impună rapid și să obțină dubla în WRC nu doar în 2022, anul în care i-a atras atenția lui Cătălin Ienășel, ci și în 2023. Iar în acest an este pe prima poziție a ierarhiei constructorilor și, prin Greensmith, pe locul doi în cea a piloților.