Numbeo a publicat un clasament al celor mai periculoase orașe din Europa. Numbeo este o platformă online care oferă informații despre calitatea vieții în diferite orașe din întreaga lume.

Platforma a fost lansată în anul 2009 și a fost creată de către o echipă de cercetători americani și programatori care doresc să ofere utilizatorilor informații relevante și actualizate despre costurile de viață, salarii, prețuri la alimente și utilități, criminalitate, poluare și multe altele.

Potrivit clasamentului de acum, axat pe indicele criminalității, cel mai periculos oraș din Europa ar fi orașul englez Bradford. Acesta este urmat de Marsilia (Franța), Catania (Italia) și Coventry (Marea Britanie). De asemenea, în top 10: Nantes (Franța), Birmingham (Marea Britanie), Napoli (Italia), Montpellier (Franța), Liège (Belgia) și Nisa (Franța).

Dacă vă imaginați că România nu face parte din acest top, v-ați înșelat: țara noastră este prezentă cu nu mai puțin de șapte orașe! Respectiv: Craiova – locul 35, Constanța – locul 45, Iași – locul 104, București – locul 116, Brașov – locul 120, Timișoara – locul 136, Cluj Napoca – locul 140.