Există flori care, spre deosebire de plantele anuale, rezistă mai mult. Tocmai de aceea sunt, potrivit specialiștilor, potrivite mai ales pentru cei comozi, care nu au prea mare grijă de o grădină. Iată un top 5 flori rezistente, pentru oameni comozi!
Există plante perene, rezistente, care se potrivesc fiecărui tip de gradină, pentru orice aspect sau tip de sol, și variază ca mărime de la plante erbacee cu creștere redusă care se pot planta în partea din față a grădinii, la cele de dimensiuni medii pentru mijloc, la plante uriașe de câțiva metri înălțime, care se recomandă a fi plantate în partea din spate a grădinii.
Majoritatea sunt plante cu flori (foarte atractive pentru polenizatori), iar soiurile mai compacte sunt excelente pentru creșterea în ghivece.

Top 5 flori: Un soi aparte de bujor
Specialiștii în grădini și flori de la FamousRoses.eu au realizat un clasament cu cele mai căutate, dar și cele mai inspirate alegeri în ceea ce privește plantele perene, având în vedere rezistența, ușurința la întreținere, frumusețea, parfumul si atracția polenizatorilor.
Ei chiar au unn sfat pentru cei comozi, da cărora le plac florile. „Alegeți o selecție de plante care înfloresc în diferite perioade ale anului și combinați cu trandafiri, arbuști, ierburi ornamentale și plante anuale pentru o expunere de lungă durată”.
În topul florilor rezistente figurează un soi aparte de bujor – „Blushing Princess”. O plantă deosebită, cu flori gingașe de culoare roz pal și un miros dulce și încântător. Această capodoperă a naturii simbolizează dragoste și pasiune. Chiar și forma florii este la fel de feminină pe cât poate fi o floare de o eleganță aparte.
Are o înflorire spectaculoasă la începutul sezonului, iar de vegetația plantei de culoare verde și foarte sănătoasă vă va bucura pe toată perioada sezonului. Florile uriașe sunt completate de un parfum dulce și suav care vă va cuceri de la prima înflorire.

Hortensiile urmează în clasament
Urmează hortensiile în top. Ele oferă o gradină colorată, datorită florilor masive care variază de la albastru la roz la alb. Înfloresc de obicei la sfârșitul primăverii sau începutul verii. „Marshmallow” este o hortensie arborescentă cu o dezvoltare compactă și foarte sănătoasă ce poate atinge la maturitate înălțimi și de până la 1 m. Vegetația este foarte sănătoasă cu frunze de culoare verde închis zimțate pe margini. Vara produce flori mari în nuanțe de roz-somon pal, ce sunt susținute de tije foarte zdravene.
Iubește zonele însorite sau de semi-umbră și pământul ușor umed însă bine drenat. Trebuie protejată de îngheț pe timpul iernii.

Irisul – alegerea perfectă
Dacă vă doriți o pată de culoare în gradină, irișii sunt alegerea perfectă! Disponibili în mai multe nunate, aceștia fac din orice gradină, o oază de relaxare. Unul dintre cele mai elegante și impunătoare flori este „Iris Black Form”
De o frumusețe extremă cu flori catifelate și pictate în nuanțe de negru-violet, acest iris este un adevărat cuceritor de inimi atât în gradină cât și ca flori tăiate în vază sau aranjamente florale. Un „must have” ce nu ar trebui să lipsească din nicio gradină. La maturitate poate atinge înălțimi de 0.5 m. Poate fi plantat în zonele însorite sau de semi-umbră și iubește solul ușor umed și bine drenat.
Indiferent de gusturi, spațiu sau zona în care se află gradina, există multe plante perene din care puteți selecta. De la flori strălucitoare până la frunze verzi lucioase, chenarul grădinii va atrage cu siguranță privirea oricărui oaspete.

Top flori: Palmierul Doamnei
O alta plantă pe care o puteți avea, fără să investiți prea mult timp în îngrijirea ei, este Palmierul Doamnei (Rhapis excelsa). Are o alura elegantă, cu frunze precum un evantai.
Nu are nevoie de lumină directă, nu are nevoie de prea multa apă – ba chiar îi dăunează. O Palmierul Doamnei se regaseste in topul plantelor care purifica aerul, conform unui studiu NASA.
Nu în ultimul rând, în acest top al florilor rezistente și nepretențioase, se situează și Crinul păcii (Spathiphyllum wallisii), o plantă minunată.

Top 5 flori: Crinul păcii
Crinul păcii are chiar și o capacitate specială: diminuează din razele electromagnetice emise de aparatele electrocasnice.
Nu are cerințe speciale, doar să fie udat cam de două ori pe săptămână în perioada de vară și cam săptămânal iarna. Din punct de vedere al luminii, de asemenea, are cerințe moderate, adică nu suportă nici lumina directă, dar nici o camera prea întunecoasă – spre exemplu.
Înflorește în perioada aprilie-iunie (cu 1 – 2 – 3 flori albe, elegante) și ajunge la o înălțime de circa 70 cm, la maturitate.
Citiți și: Târg de Florii la Muzeul Țăranului Român. Când își deschide porțile