Trei bărbaţi care sustrăgeau colete din depozitele unor societăţi de curierat din Timişoara au fost prinşi de oamenii legii.
Anunțul a fost făcut de către IPJ Timiș. Liderul grupării a fost prins în urmă unui flagrant, ceilalţi doi fiind prinşi ulterior.
Cei trei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Cei trei furau telefoane mobile din mai multe lockere ale unor societăţi de curierat.
„La data de 24.04.2024, în baza informaţiilor şi cercetărilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiş cu privire la o grupare infracţională specializată în comiterea infracţiunii de furt calificat în dauna mai multor lockere ce aparţin unor societăţi de curierat, amplasate pe raza judeţului Timiş şi a judeţelor limitrofe, s-a organizat o acţiune în vederea prinderii în flagrant a unor persoane, existând informaţii că urmează să sustragă, prin efracţie, 11 telefoane mobile din lockerul situat pe stradă Parâng din Timişoara. În urmă activităţilor de supraveghere, în jurul orelor 22:40, poliţiştii au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 35 de ani (liderul grupării), în timp ce cu alte 2 persoane sustrăgeau colete dintr-un locker de pe stradă Parâng”, a transmis IPJ Timiş.
Potrivit IPJ Timiş, ceilalţi doi bărbaţi au reuşit să fugă.

Citiți și