Thibaut Courtois joacă din 2018 la Real Madrid, cucerind 12 trofee, inclusiv ultimele două Ligi ale Campionilor câștigate de „blancos”. El a lipsit însă în ultimii doi ani de la naţionala Belgiei, dar a fost inclus vineri în lotul de 26 de jucători pentru confruntarea cu Ucraina din play-off-ul Ligii Naţiunilor.
După doi ani, Thibaut Courtois revine la naţionala Belgiei
Thibaut Courtois a revenit la naționala Belgiei, lucru care l-a deranjat foarte tare pe Koen Casteels, portar de același vârstă cu el, care îi e concurent pentru postul de titular încă de la 8 ani.
Jucătorul în vârstă de 32 de ani, care are 102 selecţii pentru Belgia, a lipsit de la Campionatul European de anul trecut. Absența sa a pus pusă pe seama unui scandal. Însă după demiterea lui Tedesco şi numirea lui Rudi Garcia ca nou selecţioner în ianuarie, portarul celor de la Real Madrid s-a răzgândit cu privire la naţională.
Selecționerul Rudi Garcia a fost întrebat în timpul unei conferințe de presă dacă lui Courtois i se va cere să îşi ceară scuze pentru comportamentul său, iar el a oferit următorul răspuns:
””Începem cu o pagină albă. Nu voi vedea jucătorii până luni, dar vom vorbi din nou cu liderii despre ceea ce s-a întâmplat. Dar după aceea, nu voi continua să mă gândesc la ceea ce s-a întâmplat cu ani în urmă. Altfel nu vom face niciun progres”, a afirmat selecționerul.
Revenirea lui Courtois la națională a declanșat un nou scandal
Faptul că Thibaut Courtois a revenit la națională nu a fost pe placul lui Koen Casteels. Portarul a fost atât de deranjat de această schimbare, încât a decis să părăsească duminica trecută echipa naţională. Mai mult, el a spus că au existat şi alţi jucători care au fost nemulţumiţi de comportamentul lui Courtois în disputa cu Tedesco.
“În primul rând, e puțin ciudat că doar Courtois decide dacă revine sau nu. Federația și-a întors fața la 180 de grade și îi întinde acum covorul roșu. E primit înapoi cu brațele deschise, deși situația a rămas aceeași.
Nu dau vina pe Courtois atât de mult, mai degrabă pe federație. Ce a făcut nu e în spiritul valorilor și standardelor pe care cred că ar trebui să le aibă o echipă sau o organizație sportivă.
Din acest motiv, începând de astăzi, eu nu mai sunt disponibil pentru echipa națională. Nu pot să merg acolo cu o conștiință curată și să le strâng mâna tuturor, spunându-le cu un mare zâmbet că totul e în regulă. Sunt și mulți alți jucători cu aceeași părere”, a spus Casteels, potrivit presei din Belgia.
Cum arată lotul Belgiei pentru meciul cu Ucraina
Portari: Thibaut Courtois (Real Madrid), Senne Lammens (Royal Antwerp), Matz Sels (Nottingham Forest), Maarten Vandevoordt (RB Leipzig)
Fundaşi: Timothy Castagne (Fulham), Zeno Debast (Sporting Lisabona), De Cuyper (Club Brugge), Koni De Winter (Genoa), Wout Faes (Leicester City), Brandon Mechele (Club Brugge), Thomas Meunier (Lille), Arthur Theate (Eintracht Frankfurt)
Mijlocaşi: Kevin De Bruyne (Manchester City), Bryan Heynen (Racing Genk), Jorthy Mokio (Ajax Amsterdam), Nicolas Raskin (Rangers), Youri Tielemans (Aston Villa), Hans Vanaken (Club Brugge)
Atacanţi: Charles De Ketelaere (Atalanta), Jeremy Doku (Manchester City), Malick Fofana (Olympique Lyonnais), Romelu Lukaku (Napoli), Dodi Lukebakio (Sevilla), Lois Openda (RB Leipzig), Alexis Saelemaekers (AS Roma), Leandro Trossard (Arsenal).