Japonia îmbătrânește mai repede decât orice altă țară din lume, dar are una dintre cele mai mari speranțe de viață, notează The Guardian. În noul său film – „Planul 75”, Chie Hayakawa trasează următorul scenariu: eutanasierea voluntară pentru persoanele de peste 75 de ani…
În general, femeile trăiesc până la 87 de ani, iar bărbații până la 81 de ani. Aproape 40% din populația sa are peste 60 de ani, cifră care se așteaptă să continue să crească pe măsură ce populația se va reduce. Cuplurile din Japonia au în prezent o medie de doar 1,3 copii – cu mult sub cea de 2,1 de care are nevoie orice societate pentru a rămâne stabilă.
Cândva, Japonia își plasa vârstnicii în vârful ierarhiei sociale, organizând chiar o sărbătoare națională pentru a le onora contribuția la societate. Dar nu mai este așa: Fumio Kishida, prim-ministrul țării, a declarat recent că îmbătrânirea populației reprezintă un „risc urgent pentru societate”. Anunțând o nouă agenție guvernamentală care să abordeze această problemă, acesta a declarat: „Japonia este pe punctul de a afla dacă poate continua să funcționeze ca societate”.
În loc să fie o povară, un deranj, o pacoste…
În noul său film, „Planul 75”, Chie Hayakawa trasează următorul scenariu: eutanasierea voluntară pentru persoanele de peste 75 de ani. În loc să fie o povară, un deranj, o pacoste care consumă resurse, orice persoană în vârstă de 75 de ani poate pur și simplu să se plaseze în mâinile calme și eficiente ale statului și să dispară fără durere. Cei care au bani și familie pot face acest lucru la sfârșitul unui pachet premium de două zile, după tratamente spa și mese speciale. Cei care nu au, primesc suficienți bani pentru a plăti costurile de bază ale înmormântării, înainte de a se întinde pe un pat de campanie într-o cameră întunecată și tăcută, despărțită de perdele, unde consimt în liniște să fie gazați până la moarte.
„Familia mea va fi atât de mândră de mine”, ciripește o femeie în vârstă într-un anunț publicitar pentru acest program. „Este un lucru la care ar trebui să ne gândim”, spune o alta cu echidistanță prietenilor ei, în timp ce savurează împreună o farfurie de fructe după o sesiune de karaoke.
Sună a horror gotic și a SF distopic
Filmat în lumină naturală, în prezent, aproape în timp real și într-un stil aproape documentar, „Planul 75” se concentrează pe impactul pe care programul îl are asupra unui mic grup de oameni din întreaga societate, pe măsură ce grozăvia se extinde. Filmul se deschide cu o știre radiofonică care anunță că un bărbat înarmat a deschis focul într-un azil de bătrâni – ultimul episod dintr-o epidemie de violență îndreptată împotriva persoanelor în vârstă. Reporterul continuă fără probleme să vorbească despre implementarea programului guvernamental de eutanasiere. „Întreaga lume îi urmărește succesul”, spune el.
Sună a horror gotic și a SF distopic, iar Hayakawa se roagă să nu devină vreodată realitate așa ceva. „Aceasta este o dramă umană”, spune ea. „Este prea reală pentru a fi science-fiction. Am făcut acest film special pentru ca un astfel de program să nu devină realitate”.
Programul este încă o ficțiune. Dar Hayakawa urmărește societatea japoneză de aproape un deceniu și este din ce în ce mai îngrijorată de direcția în care se îndreaptă. „O soluție aplicată de stat precum Planul 75”, spune ea, „este departe de a fi imposibilă într-o țară care devine din ce în ce mai intolerantă față de persoanele slabe din punct de vedere social: bătrânii, persoanele cu dizabilități și cei care nu au bani”.
Incredibil: Un fel de ură față de persoanele în vârstă și cele slabe
În ultimul deceniu, adaugă ea, conceptul japonez de auto-responsabilitate a devenit o obsesie. „Înseamnă că trebuie să avem grijă de noi înșine în loc să ne bazăm pe guvern sau să fim o povară pentru societate – și a creat un fel de ură față de persoanele în vârstă și cele slabe”. Presiunea, spune ea, vine din partea guvernului și mass-media. „Acestea creează un sentiment de rușine în rândul celor care au nevoie de asistență socială, ceea ce înseamnă că cei care au nevoie de ea nu o solicită, iar asta le face viața disperată. Și infectează și generațiile mai tinere, construind un resentiment uriaș față de toate persoanele în vârstă.”
Mishi Kakutani, femeia în vârstă de 78 de ani interpretată de Chieko Baisho, care se află în centrul filmului, este atât de disperată în încercare ei de a evita să ceară ajutor social, încât acceptă o slujbă de coșmar, dirijând traficul în jurul lucrărilor de pe autostradă în toiul nopții. După ce se înscrie în „Planul 75”, ea primește un apel telefonic săptămânal de 15 minute – un serviciu oferit în aparență pentru ca a-i fi potolite grijile legate de acordul ei de a-și pune capăt vieții.
Fenomenul tot mai frecvent al oamenilor care mor singuri
Ceea ce este deosebit de interesant la acest film este refuzul lui Hayakawa de a se poziționa de o parte sau de alta: filmul arată undele de la centru până la marginile unei societăți care aprobă acest tip de schemă. „Sentimentul meu nu este pro sau anti-eutanasie sau sinucidere asistată”, spune Hayakawa. „Dar ridic o întrebare cu privire la societatea care poate fi atât de inumană, încât să ofere moartea în locul unei modalități de a ajuta persoanele vulnerabile să se simtă mai puțin izolate sau speriate. Pentru a le oferi un motiv să trăiască în loc de o modalitate de a muri”.
Hayakawa spune că, atunci când filmul a apărut în Japonia, o mulțime de comentatori online au considerat că schema era exact ceea ce avea nevoie societatea lor. Mai îngrijorător este faptul că, atunci când s-a documentat pentru personajul Kakutani, a intervievat 15 femei în vârstă: majoritatea au spus că și ele ar fi de acord cu „Planul 75”. „Îl doreau pentru siguranța pe care le-ar fi oferit-o”, spune Hayakawa.
La teama de a fi o povară, spune Hayakawa, se adaugă teama de kodokushi, sau de moartea solitară: fenomenul tot mai frecvent al oamenilor care mor singuri și nu sunt descoperiți o perioadă lungă de timp. „Este un lucru trist și înfricoșător”, spune ea. „Dacă mori singur și nu ești descoperit timp de mai multe luni, corpul tău s-a descompus – și apoi cine va curăța acel corp și acel apartament?”
Hayakawa spune că unii oameni ar putea crede că, dacă o persoană vrea să aleagă când să moară, nu este nicio problemă. „Dar nu este atât de simplu”, adaugă ea. ”Vreau ca oamenii să aibă mai multă imaginație pentru că, odată ce avem acest tip de sistem, există un anumit grup de oameni care simt că nu au altă opțiune decât să-l accepte”.
