Articolul discută despre un fenomen important în tratarea obezității, și anume “memoria obezogenă”, care se referă la modificările epigenetice persistente în țesutul adipos după pierderea în greutate semnificativă.
Ce arată studiul privind țesutul adipos
Scopul principal al acestui studiu a fost de a explora modul în care țesutul adipos păstrează aceste modificări chiar și după ce persoanele au pierdut mult în greutate, ceea ce poate contribui la fenomenul cunoscut sub denumirea de efectul “yo-yo”, în care persoanele care au slăbit recuperează greutatea pierdută.
Articolul pune în evidență faptul că obezitatea poate lăsa o „amprentă” la nivel celular în țesutul adipos, care nu dispare odată cu pierderea greutății și care influențează comportamentul și funcția adipocitelor (celulele care formează țesutul adipos).
Scopul și importanța studiului Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică și este asociată cu riscuri semnificative pentru sănătatea metabolică și comorbidități severe. Pierderea în greutate este un obiectiv important în tratamentele pentru obezitate, iar acest proces este de obicei realizat prin schimbări în dietă, stil de viață sau prin intervenții chirurgicale.
Totuși, menținerea unei pierderi semnificative în greutate este dificilă din cauza memoriei metabolice care persistă în organism chiar și după ce greutatea a fost pierdută. Această „memorie obezogenă” poate face ca persoanele să recupereze rapid greutatea pierdută, ducând la fenomenul de „yo-yo”. Studiul își propune să înțeleagă dacă această memorie metabolică este legată de modificări epigenetice la nivelul celulelor adipoase.
Metodologia utilizată Pentru a înțelege mai bine acest fenomen, cercetătorii au utilizat tehnologia de secvențiere a ARN-ului la nivelul nucleelor (snRNA-seq), care le-a permis să analizeze modificările transcripționale (de exprimare genetică) la nivel celular în țesutul adipos de la indivizi care au pierdut în greutate semnificativ și de la șoareci obezi.
Au fost colectate biopsii de țesut adipos subcutanat și omental de la oameni care trăiesc cu obezitate, înainte și după intervenții chirurgicale pentru pierderea în greutate, precum și de la șoareci obezi, slabi și anterior obezi. Cercetătorii au descoperit că țesutul adipos păstrează modificări epigenetice și transcripționale chiar și la doi ani după pierderea semnificativă în greutate.
Rezultatele obținute Studiul a arătat că pierderea semnificativă în greutate nu a dus la rezolvarea modificărilor induse de obezitate în țesutul adipos. Anumite gene importante pentru metabolismul adipocitelor, precum IGF1, LPIN1, IDH1, și altele, au fost semnificativ subregulate în continuare în adipocite, chiar și după pierderea greutății.
Aceste modificări au fost asociate cu o funcționare slabă a adipocitelor, care poate contribui la recâștigarea rapidă a greutății corporale. De asemenea, au fost identificate semnale epigenetice persistente care reglează procesele legate de fibroză și apoptoză, ceea ce sugerează că aceste celule sunt mai susceptibile să răspundă patologic în mediul obezogen, adică în condițiile unui regim alimentar bogat în grăsimi. În general, aceste modificări epigenetice par să pregătească adipocitele și alte tipuri de celule pentru un răspuns fiziologic inadecvat la stimulii metabolici.
Implicațiile studiului Unul dintre principalele puncte evidențiate de studiul acesta este faptul că memoria obezogenă, care se bazează pe modificări epigenetice persistente, joacă un rol important în dificultatea de a menține pierderea în greutate pe termen lung. Modificările transcripționale și epigenetice observate în adipocite pot contribui la recâștigarea rapidă a greutății corporale și la apariția efectului „yo-yo”.
Astfel, studiul sugerează că intervențiile viitoare în tratamentele pentru obezitate ar trebui să țintească aceste modificări epigenetice pentru a îmbunătăți succesul pe termen lung în gestionarea greutății și a sănătății metabolice. De asemenea, cercetătorii propun ca aceste descoperiri să conducă la dezvoltarea de strategii terapeutice care să vizeze nu doar pierderea în greutate, ci și corectarea modificărilor epigenetice care contribuie la regăsirea rapidă a greutății.
În concluzie, cercetarea arată că memoria metabolică a obezității nu dispare odată cu pierderea semnificativă în greutate, iar modificările epigenetice persistente în adipocite și alte celule din țesutul adipos sunt responsabile de efectul „yo-yo”.
Aceste schimbări pot influența negativ răspunsul la stimulii metabolici și pot contribui la dificultatea de a menține o greutate sănătoasă pe termen lung. Studiul subliniază importanța abordării acestor modificări epigenetice pentru a îmbunătăți succesul tratamentelor pe termen lung în gestionarea obezității.
CITEȘTE ȘI – Artrita, simptome și indicații. Cum poate ajuta balneoterapia
