Termoenergetica a anunțat că desfășoară o serie de lucrări esențiale de reparații și modernizare a rețelei de termoficare în sectoarele 3, 4 și 6 din București.
Termoenergetica face lucrări și rămâi fără apă caldă
Intervențiile realizate de Termoenergetica au rolul de a reduce pierderile și riscul de avarii, într-un efort de modernizare continuă pentru a îmbunătăți confortul termic al locuitorilor în sezonul rece. Detaliile și impactul acestor lucrări sunt:
- Sectorul 3 – Bulevardul Camil Ressu:
Lucrările de modernizare vor întrerupe furnizarea agentului termic către 4 puncte termice (afectând 42 de blocuri) până la 1 noiembrie, ora 23:00. Această rețea are aproape 60 de ani de funcționare și se modernizează ca parte a proiectului POIM. - Sectorul 3 – Bulevardul Nicolae Grigorescu și Strada Constantin Brâncuși:
Reparațiile impun oprirea agentului termic pentru încălzire și apă caldă la 9 puncte termice (86 de blocuri) până la 30 octombrie, ora 23:00. Conductele din această zonă au o vechime de peste 60 de ani. - Sectorul 3 – Bulevardul Nicolae Grigorescu:
Continuarea reparațiilor va afecta 15 puncte termice (196 de blocuri) până la 31 octombrie, ora 23:00. Conductele din această zonă au funcționat timp de 22 de ani. - Sectorul 4 – Strada Reșița:
Intervențiile necesare integrării racordurilor la câteva obiective, în cadrul POIM, vor opri furnizarea agentului termic pentru 13 puncte termice (166 de blocuri) și 5 agenți economici, din 29 octombrie până la 1 noiembrie. Conductele au o vechime de 50 de ani, iar lucrările includ integrarea racordurilor pentru punctele termice și instituții educative. - Sectorul 6 – Bulevardul Timișoara:
Lucrările de înlocuire a unor conducte și vane, de dimensiuni între 125 mm și 200 mm, aferente punctului termic 12/4, vor afecta două puncte termice (29 de blocuri) până la 29 octombrie, ora 23:00. Conductele din această zonă au aproximativ 40 de ani.
“Este important de subliniat faptul că până la temperaturi exterioare constante, fluctuaţiile de temperatură, respectiv diferenţele de temperatură între zi şi noapte, impun efectuarea unor manevre tehnice în reţea, care în unele cazuri provoacă avarii în sistem.
În prezent, lucrările de reabilitare a reţelei primare segmentează magistralele, existând tronsoane noi de conductă intercalate cu tronsoane de conductă veche. Pe măsură ce proiectul de modernizarea a reţelei de termoficare va avansa, funcţionarea sistemului de termoficare va avea rezultate directe în creşterea confortului termic pentru toţi clienţii”, transmite compania într-un comunicat citat de Agerpres.
Aceste lucrări vor contribui la modernizarea rețelei de termoficare, urmărindu-se stabilizarea sistemului pentru a oferi locuitorilor acces îmbunătățit la apă caldă și căldură pe termen lung.