Jannik Sinner, liderul clasamentului mondial la tenis, suspendat pentru trei luni din cauza dopajului, a spus într-un interviu difuzat sâmbătă că sancțiunea a fost „un pic nedreaptă”, dar a admis că „ar fi putut fi mult mai rău”, potrivit AFP.
„A trebuit să alegem răul cel mai mic”
„Am acceptat rapid (suspendarea de trei luni), chiar dacă eu nu am fost chiar de acord”, a specificat Sinner într-un interviu acordat postului italian de televiziune Sky Sport.
Italianul, de trei ori câștigător al unui titlu de Grand Slam, a făcut primele declarații după ce a ajuns la un acord cu Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) la începutul lunii februarie, acceptând o suspendare de trei luni, care va expira pe 4 mai.
„A trebuit să alegem răul cel mai mic şi cred că asta am făcut. Este puţin nedrept prin ce trec, dar, dacă te uiţi la ce se întâmplă, ar fi putut fi mult mai rău, ar fi putut fi chiar mai nedrept”, a completat el.
„Odată ce am luat această decizie, mi-a luat ceva timp să mă regăsesc. S-au întâmplat şi alte lucruri, dincolo de această aventură, care nu au fost uşoare pentru mine, şi voi avea nevoie de ceva timp pentru a digera toate acestea, dar sunt aici. Abia aştept să revin la Roma (pentru Masters 1000, programat în perioada 7-18 mai)”, a adăugat jucătorul în vârstă de 23 de ani.

Italianul Jannik Sinner, suspendat pentru dopaj, afirmă: „Sunt nevinovat”
După ce a fost testat pozitiv pentru clostebol în martie 2024, Sinner a explicat că prezența acestui agent anabolic în probele sale a fost rezultatul unei contaminări accidentale, provenind dintr-un masaj efectuat de un membru al echipei sale.
Inițial, el a fost exonerat de Agenția pentru Integritatea Tenisului (ITIA), însă WADA a contestat această decizie la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), cerând o suspendare de la unu la doi ani.
În cele din urmă, s-a ajuns la un acord între WADA și Sinner.
Acest acord a generat multiple critici și interpretări greșite, mai ales din partea altor jucători, australianul Nick Kyrgios fiind unul dintre cei mai vocali critici.
Se teme Sinner să se intersecteze cu unii dintre aceşti jucători?
„Nu ştiu ce să răspund, pentru că nu ştiu ce s-ar putea întâmpla”, a răspuns el.
„Sunt sigur de modul în care s-au întâmplat lucrurile, sunt nevinovat (…) Ceea ce vreau să fac este să joc tenis şi să fiu foarte senin, aici se termină povestea. Sunt sigur că totul va fi bine, chiar dacă la început mi-ar putea lua ceva timp să îmi revin”.