Șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui vor plăti din nou taxa de pod de la Fetești. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că nu se mai justifică menținerea măsurii de suspendare a aplicării tarifului de trecere pentru toate categoriile de vehicule deoarece au fost ridicate restricțiile de trafic, transmite Economica.
Ministrul Transporturilor a inițiat un ordin pentru încetarea unui ordin anterior prin care se suspenda taxa de trecere a podului la Fetești-Cernavodă din cauza lucrărilor și restricțiilor de trafic, până cel târziu la 31 august.
Când reintră în vigoare taxa de pod de la Fetești?
Deoarece circulația pe pod a fost redeschisă fără restricții săptămâna trecută și pentru a evita neîncasarea de fonduri la bugetul Companiei de Drumuri, se propune renunțarea la măsura de suspendare a taxei, potrivit proiectului de act normativ publicat, luni, pe site-ul Ministerului.
Măsura reintroducerii taxei de tranzit ar urma să fie aplicată odată cu intrarea în vigoare a ordinului nou de ministru. Aceasta va intra în vigoare chiar de la sfârșitul acestei săptămâni.
Pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a podului peste brațul Borcea au fost instituite restricții de circulație pe A2 între localitățile Fetești și Cernavodă, fiind închis sensul de circulație Constanța-București. Circulația vehiculelor s-a desfășurat pe podul alăturat pe o singură bandă pe sens, între km 147+015 și km 144+235, amintesc autorii proiectului.
Pentru sezonul estival 2023 a fost estimată o creștere substanțială a numărului de vehicule pe Autostrada A2, cu vârfuri ridicate de trafic la sfârșit de săptămână pe sensul București-Constanța.
Taxa de pod fusese suspendată la 1 iunie
Pentru evitarea aglomerărilor formate începând cu zona de instituire a restricției (pe fiecare sens de mers) și în vederea fluidizării traficului s-a considerat oportună suspendarea aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă prevăzute prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 din 21 decembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare.
De aceea, a fost emis Ordinului viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii nr. 1178/2023 pentru stabilirea unor derogări de la prevederile Ordinului ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 30 mai 2023, mai scrie precizează sursa citată.
„Având in vedere faptul că justificarea suspendării aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă pentru toate categoriile de vehicule, a fost reprezentată de închiderea sensului de circulație Constanța-București, circulația vehiculelor desfășurându-se pe podul alăturat pe o singură banda pe sens, între km 147+015 și km 144+235 și ținând cont de faptul ca prin Procesul – Verbal nr. 1206/06.07.2023 au fost ridicate restricțiile de trafic, în prezent nu mai există factori care să conducă la crearea de ambuteiaje și la imposibilitatea utilizării podului conform destinației sale, în condiții normale de circulație”, explică autorii proiectului de act normativ.
Astfel, nu se mai justifică menținerea măsurii de suspendare a aplicării tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavoda pentru toate categoriile de vehicule, măsura aprobată prin OMTI nr. 1178/2023.
Ca urmare a încetării aplicabilității acestui ordin, încasarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Fetești și Cernavodă va reduce cuantumul veniturilor neîncasate de CNAIR, estimate la aprobarea măsurilor de suspendare, se mai arată pe site-ul MTI.