TAROM organizează, pe 1 Iunie, Ziua Porţilor Deschise pentru copii, prilej cu care aceştia vor putea vizita o aeronavă şi vor face fotografii în interiorul acesteia, inclusiv în cabina de pilotaj.
Ziua Porţilor Deschise se va desfăşura în incinta Hangarului TAROM şi a platformei din faţa acestuia şi se adresează tuturor celor care doresc să participe, copii şi adulţi. Intrarea va fi liberă, iar copiii şi părinţii însoţitori sunt aşteptaţi în intervalul orar 10:00 – 16:00. Cei mici vor putea vizita o aeronavă şi vor putea face fotografii în interiorul acesteia, inclusiv în cabina de pilotaj. Tot aici se vor întâlni cu piloţi, însoţitori de zbor şi ingineri de aviaţie, alături de care se vor putea fotografia şi care vor fi gata oricând să le răspundă tuturor curiozităţilor legate de lumea aviaţiei, informează un comunicat al operatorului aerian naţional.
De Ziua Internaţională a Copilului, copiii cu vârsta de până la 11 ani vor avea parte şi de gratuitate la biletele de avion achiziţionate pentru ei pe data de 1 Iunie 2024 pentru orice perioadă de călătorie. Gratuitatea se aplică doar pentru copiii care călătoresc însoţiţi de un adult.

TAROM pregătește check-in pentru cei mici
În plus, tot de 1 Iunie, TAROM va pregăti un ghişeu special, menit să-i ajute pe cei mici să interacţioneze cu agentul în vederea efectuării check-in-ului.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). La la câţiva ani după lansare, TAROM opera deja către aproape toate ţările europene. În 1966 TAROM a efectuat primul zbor peste Atlantic. În 1969 a avut loc ocolul Pământului în 80 de ore de zbor pe o distanţă de 47.000 km, cu un avion IL-18, cu plecare din Bucureşti spre Delhi, Bangkok, Tokio, Honolul, Los Angeles, Ciudad de Mexico, New Zork, Las Palmas, Roma, Istanbul, Bucureşti.
În anul 1974 TAROM a realizat primul zbor către Sydney via Calcutta şi a introdus zboruri regulate spre New York şi Beijing. Dar să abordăm istoricul TAROM, necunoscut de toată lumea, sistematic. Istoria TAROM ajunge până în 1920, când Compania Franceză Română de Navigație Aeronautică (CFRNA) a fost formată.

TAROM a aderat la SkyTeam
În 1925, Galați a devenit prima destinație din România cu zboruri regulate, urmată din 24 iunie 1926 de zboruri către Iași și Chișinău. Au fost adaugate în flota 10 de Havilland DH.9 și 5 Ansaldo A.300. În 1928, compania si-a schimbat numele in SNNA –Serviciul National de Navigație Aeriană.
În 1930, Compania și-a schimbat din nou numele în LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat, iar în 1937 a fuzionat cu competitorul SARTA – Societatea Anonimă Română de Transporturi Aeriene.
Dupa cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1945, o nouă organizație a înlocuit LARES cu TARS – Transporturi Aeriene Româno-Sovietice, deținută de guvernul României și de Uniunea Sovietică.
Zborurile interne au fost operate de pe aeroportul Băneasa, începând cu 1 februarie 1946, atunci cand TARS au preluat toate serviciile aeriene și aeronavele de la LARES. În 1980, capacitatea de transport a companiei era dublă faţă de anul 1975 şi de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării. La acea dată, TAROM opera zboruri către 15 destinaţii interne. O nouă performanţă a fost atinsă în anul 1981, când s-a efectuat primul zbor fără escală pe o distanţă de 10.000 km între Bucureşti şi Bangkok. Decada anilor 1990 a marcat deschiderea unor noi rute spre Chicago, Calcutta, Milano, Chişinău, Delhi, Verona, Bologna, Salonic, München, Stuttgart şi altele.
În 25 iunie 2010, TAROM a aderat la SkyTeam, alianţa aeriană globală ce oferă pasagerilor membrilor săi acces la o reţea lărgită de destinaţii, mai multe frecvenţe şi conexiuni. În prezent, TAROM opereaza peste 50 de destinaţii proprii şi destinaţii deservite de partenerii code share.

Prezentul la TAROM
În aprilie anul acesta, Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat de 95,3 milioane de euro (473,69 milioane lei) acordat de România companiei aeriene naţionale, măsură care vizează redresarea pe termen lung a businessului prin raţionalizarea operaţiunilor, reînnoirea flotei şi reducerea costurilor.
Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să sprijine întreprinderile aflate în dificultate, în anumite condiţii stricte. Astfel, orientările permit intervenţia statului într-o întreprindere aflată în dificultate financiară numai în anumite condiţii. Impunând în special ca întreprinderea să aplice un plan de restructurare solid pentru a asigura restabilirea viabilităţii sale pe termen lung.
În 2022, ultimul an pentru care există date publice, compania a avut venituri de 1,1 miliarde lei (220 milioane euro), potrivit Ministerului de Finanţe. Veniturile au fost aproape duble faţă de anul anterior, ţinând cont că în 2021 pandemia încă îşi producea din efecte, mai ales în industria aviatică. Pierderile companiei au fost de 274 milioane lei (55 milioane euro), iar datoriile s-au ridicat la 1,4 miliarde lei, cel mai mare nivel din ultimele două decenii.

Citiți și: Cauzele turbulențelor atmosferice. Fenomenul explicat de climatolog