OECD lansează TALIS 2024, cel mai amplu chestionar despre profesori și directori din lume iar România își vede chipul în această oglindă rară. Nu e o radiografie rece; e o poveste spusă chiar de oamenii din clasă. Un eșantion reprezentativ, 216 școli, 4.000 de profesori, chestionare online completate în ritmul lor, cu promisiunea anonimatului. De data asta, cifrele au voce.
TALIS e despre percepții, deci despre cum se simte educația, nu doar cum se măsoară. Și, uneori, ce simțim spune adevărul cel mai greu de întors.
Un corp profesoral care îmbătrânește, dar nu obosește
Vârsta medie a profesorilor e 45 de ani, fix cât media OECD. Aproape o treime (32%) au peste 50 de ani (sub media OECD de 37%), iar doar 10% au sub 30 de ani (cât media). Din 2018, ponderea celor de 50+ a crescut cu 6 puncte procentuale. Profesia rămâne majoritar feminină (75%, peste media OECD de 70%). În schimb, doar 7% sunt la „a doua carieră”, ceea ce spune că nu prea reușim să atragem specialiști din afara școlii.
România are un corp profesoral de anduranță, rămâne, rezistă, ține școala. Problema e că tinerii vin greu și rămân puțini. Nu poți reface o pădure doar cu copaci maturi, oricât de sănătoși ar fi.
Diversitate mică în școli, dar competențe relaționale mari
Doar 6% dintre profesori predau în școli unde peste 10% dintre elevi nu au limba de predare ca limbă maternă (față de 25% OECD). În 11% din cazuri apar elevi refugiați (vs. 47% OECD), deci mediul nostru e, statistic, mai puțin divers. Cu toate astea, 76% spun că pot adapta predarea la diversitatea culturală (peste 63% OECD), iar 83% afirmă că pot promova colaborarea între elevi din medii diverse (peste 74% OECD).
Pe partea de cerințe educaționale speciale, doar 6% predau în școli unde peste 10% dintre elevi au CES (mult sub 46% OECD). 63% spun că pot proiecta sarcini adaptate (similar OECD), iar 64% pot colabora cu specialiști pentru incluziune (sub 72% OECD).
Însă pe socio-emoțional stăm neașteptat de bine: 81% se simt capabili să sprijine dezvoltarea socio-emoțională (vs. 73% OECD), 98% se simt confortabil s-o facă (vs. 86% OECD), 87% lucrează frecvent pe autocunoaștere, 95% pe empatie. Asta explică un paradox românesc: când sistemul nu oferă mereu resurse, relația profesor–elev devine ea însăși resursa.
Tehnologia: sărim la AI, dar nu avem încă fundația
În luna dinaintea studiului, doar 3% dintre profesori lucrau în școli cu lecții online/hibrid (vs. 16% OECD). Totuși, 46% au folosit inteligența artificială în activitate (vs. 36% OECD), în special pentru sinteze (90%) și planuri de lecție (75%). Folosirile mai sofisticate sunt rare: feedback scris (55%), analiză de date (53%), evaluare (49%). Dintre cei care nu au folosit AI, 58% invocă lipsa competențelor (OECD: 75%), 39% infrastructura (similar OECD).
România pare a sări direct la AI cu o punte încă neterminată la capătul celălalt. Dacă nu întărim infrastructura și alfabetizarea digitală de bază, riscăm să rămânem la nivelul „AI pentru sinteze”. Iar asta nu schimbă cu adevărat lecția.
Formarea: calitate simțită, sprijin inconsistent
83% dintre absolvenții recenți consideră formarea inițială de calitate (peste OECD: 75%). Se simt pregătiți pe conținut (81%), pedagogie generală (69%), resurse digitale (74%), multicultural/multilingv (56%), socio-emoțional (70%). Dar între 2018–2024, încrederea în pregătirea pe conținut a scăzut cu 12 p.p., iar pe pedagogie cu 18 p.p., un semnal că așteptările generațiilor noi cresc mai repede decât se actualizează formarea.
La intrarea în sistem, 66% dintre debutanți au beneficiat de programe de inițiere (sub OECD: 72%), iar doar 24% au mentor desemnat (similar OECD). 77% lucrează în școli cu programe de mentorat (aproape de OECD), dar proporția cu mentor real alocat nu a crescut din 2018.
Nevoi de formare: predare pentru elevii cu CES (37%; la debutanți 47%), managementul clasei (33%; debutanți 41%), utilizarea AI (31%). Bariere: costuri (60%; debutanți 64%), lipsa stimulentelor (52%), lipsa timpului (47%; debutanți 55%).
Aici e miezul unei reforme posibile: mentorat obligatoriu la debut, finanțare țintită pe CES și managementul clasei, micro-certificări pentru AI în educație. Nu e rocket science, e consecvență.
Autonomie, leadership, colaborare: capitalul social al școlii
Nivelul autonomiei instrucționale și implicarea profesorilor în deciziile curriculare sunt apropiate de media OECD. Evaluarea are rol formativ și sumativ, dar există o minoritate (2% dintre cei cu autonomie mare) care spun că nu sunt evaluați anual.
În relația dintre oameni stăm remarcabil: discuții între profesori despre progresul elevilor (55%), standarde comune de evaluare (51%), schimb de materiale (29%). 92% spun că pot conta pe colegi (vs. 86% OECD). Cu directorii, relațiile sunt bune: 94% văd relații profesionale solide (vs. 86% OECD), 90% primesc feedback util (vs. 77% OECD), 95% simt că directorii au încredere în ei (vs. 92% OECD).
În clasă, 96% spun că profesorii și elevii se înțeleg bine (ca OECD), 80% se simt apreciați de elevi (vs. 71% OECD), dar acest procent scade în școlile cu peste 30% elevi dezavantajați socio-economic, un memento că inechitatea mușcă, chiar dacă nu țipă.
Statut, salarii, condiții: crește confortul, nu și siguranța
42% cred că profesia e respectată social (vs. 22% OECD). 21% consideră că opiniile profesorilor sunt valorizate de decidenți (vs. 16% OECD), însă cu 3 p.p. mai puțin decât în 2018. 59% dintre debutanți au ales cariera ca primă opțiune (similar OECD).
Pe angajare: 73% au contract pe durată nedeterminată (sub OECD: 81%); 23% lucrează fracțiune de normă (peste OECD: 19%). Debutanții sunt mai expuși la contracte determinat/part-time. Interesant, 81% sunt mulțumiți de condițiile de muncă (excluzând salariul), peste OECD (68%) și cu +7 p.p. față de 2018. La salarii, 57% declară satisfacție (vs. 39% OECD), o creștere masivă de 34 p.p. față de 2018.
Concluzia incomodă este ca satisfacția a crescut mai repede decât predictibilitatea. Stabilitatea contractuală rămâne o rană pentru debutanți.
Stres, timp și disciplină: ore mai multe la lecții, mai puține la hârtii
Profesorii cu normă întreagă lucrează 38,5 ore/săptămână (sub OECD: 41), însă distribuția timpului spune povestea: predare 20,2 ore (sub OECD: 22,7, dar în creștere cu 1,3 ore față de 2018), pregătire lecții 8,1 ore (peste OECD: 7,4; +1,2 ore), corectat 4,4 (similar), administrativ 1,4 (sub OECD: 3, totuși în ușoară creștere).
Sursele de stres principale: responsabilitatea pentru rezultate (43%), disciplina (37%), sarcini administrative (37%). În același timp, doar 7% declară stres ridicat (vs. 19% OECD). Poate pentru că, în medie, 11% din timpul orei se duce pe managementul disciplinei (sub OECD: 15%), deși e în creștere cu 2 p.p. față de 2018. Iar 10% spun că pierd „mult timp” din cauza întreruperilor (sub OECD: 18%).
Asta sugerează un cadru de lucru relativ funcțional la clasă. Nu ideal, dar mai puțin haotic decât credem din titluri grăbite.
Rezultatele profesionale: ținta lecției și starea de bine
71% spun că își ating obiectivele lecțiilor „destul de mult” sau „foarte mult” în toate cele 7 domenii evaluate (vs. 44% OECD), un scor puternic. Debutanții sunt la 63%, cu 11 p.p. sub colegii experimentați, diferență de așteptat.
Starea de bine: 96% sunt satisfăcuți de locul de muncă (vs. 89% OECD), 7% resimt stres ridicat (vs. 19%). Impactul „foarte mare” asupra sănătății mintale e raportat de 4% (vs. 10% OECD), iar asupra sănătății fizice de 3% (vs. 8%). Intenția de a părăsi profesia în următorii 5 ani: 11% la sub-30 ani (vs. 20% OECD).
E ceva profund aici: profesorii români par să își găsească sensul, chiar și când sistemul nu e blând. Nu neg oboseala, dar sensul bate deseori sistemul.
Ce avem de învățat din toate astea
TALIS 2024 ne-a dat două vești. Una bună: capitalul uman al școlii românești, empatie, relații profesionale, atingerea obiectivelor lecției, satisfacția cu munca, e mai solid decât îi place cinismului nostru să creadă. Una mai puțin bună: capitalul de sistem, infrastructură, mentorat, stabilitate la debut, formare pentru CES și managementul clasei, alfabetizare digitală de bază, încă nu ține pasul.
Dacă aș rescrie bugetul pe un șervețel, aș pune trei linii groase:
Mentorat obligatoriu și plătit pentru toți debutanții, cu timp în orar.
Formare cu stimulente reale pe cele trei „dureri” declarate: CES, managementul clasei, AI aplicat la evaluare și feedback.
Infrastructură digitală minimă garantată + micro-certificări pentru utilizări avansate ale tehnologiei, ca să trecem de la „AI pentru sinteze” la „AI pentru învățare”.
Restul sunt detalii care curg dacă pui oamenii pe primul loc. TALIS, de fapt, asta ne spune: profesorii sunt deja acolo. Să ajungă și sistemul.
