Un student în vârstă de 20 de ani din Norvegia, suspectat că ar fi spionat în favoarea Rusiei și a Iranului, a fost arestat. Potrivit autorităților norvegiane, faptele de spionaj ar fi avut loc în timp ce tânărul a lucrat ca paznic la ambasada Statelor Unite din Oslo.
Bărbatul a cărei identitate nu a fost dezvăluită a fost arestat preventiv pentru patru săptămâni. Potrivit radiodifuzorului norvegian NRK, este vorba de un student care ar conduce o companie de securitate alături de o persoană cu dublă cetățenie dintr-un stat nespecificat din Europa de Est.
Un student în vârstă de 20 de ani, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei și Iranului
În acest context, autoritățile locale din Norvegia au precizat că urmează să revizuiască licența de furnizare a companiei. Bărbatul de 20 de ani a fost ridicat de forțele de ordine chiar din garajul casei sale, suspectat că ar fi prejudiciat securitata națională prin acțiunile sale de colectare a informațiilor.
În mandatul de arestare emis de un tribuna districtual se menționează, că printre altele, anchetatorii au descoperit la locuința studentului înregistrări ale conversației pe care tânărul le-a avut cu o persoană, care l-ar fi ghidat în activitatea de spionaj, mai menționează NRK.