SuperLiga, sezonul 2023-2024, a ajuns la etapa a 7-a. Una care a născut controverse încă înaintea startului din pricina LPF.
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 7-a, luni 28 august
UTA – FCSB 2-1
FCSB a început în forță partida de la Arad și a deschis scorul după numai 4 minute prin Florinel Coman. Soarta partidei avea să fie răsturnată după numai 9 minute. Pantea a blocat şutul lui Albert Stahl, arădenii au cerut penalty pentru un presupus henţ, dar arbitrul George Găman, aflat foarte aproape de fază, a lăsat jocul să continue. A venit însă semnalizarea din camera VAR. Imaginile au relevat că nu se impunea penalty, Găman a părut de aceeași părere, dar a dat 11 metri la sugestia lui Szabolcs Kovacs, aflat în camera VAR. Și, pe lângă egalarea adusă de Fabry, s-a acordat și un galben pentru Pantea. Care avea să fie eliminat, minute mai târziu, pentru cumul de avertismente.
În minutul 36, a fost o fază în oglindă în careul arădean, la şutul lui Coman și intervenția lui Stolnik. Balonul l-a lovit în mână pe jucătorul lui UTA, FCSB a cerut penalty, dar arbitrul a lăsat jocul să continue fără să consulte VAR-ul. Mihai Stoica a reacţionat pe Facebook în timpul meciului, postând mesajul: “A început treaba!”.
Fără îndoială o referire și la faptul că înaintea derbyului cu Universitatea apar greșeli de arbitraj din partea unei brigăzi cu doi oameni din Craiova.
În a doua repriză, gazdele au preluat conducerea prin reușita lui Cooper (60). Apoi a venit o altă pierdere majoră, cea a lui Chiricheș, care s-a accidentat, dar și o nouă eliminare, cea a lui Florinel Coman (83).
Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-2
Hermannstadt și Universitatea Cluj au făcut spectacol în penultimul meci al etapei cu numărul 7 din SuperLiga României. Gazdele au deschis scorul în minutul 35 prin Daniel Paraschiv, care a profitat de minge respinsă greșit. Oaspeții au replicat rapid și au întors rezultatul până la pauză. Bogdan Mitrea a restabilit egalitatea din centrarea lui Nistor (min 45), iar Daniel Popa i-a adus pe oaspeți în avantaj din pasa lui Ianis Stoica (min 45+2).
În a doua repriză, tot șepcile roșii au fost periculoase, iar Daniel Popa a lovit bara în minutul 74. Lovitura de teatru a venit în prelungirile partidei, când Oroian a egalat cu un șut superb.
————————————————————————————-
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 7-a, duminică 27 august
Farul Constanța – Universitatea Craiova 2-0
Universitatea Craiova nu a dorit să amâne partida cu Farul. Probabil pentru că oficialii oltenilor au gândit că Hagi își va menaja titularii în perspectiva returului din UEFA Conference League. ”Regele” a decis însă să ofere o lecție, a folosit o echipă apropiată de cea tip și Farul s-a impus cu un sec 2-0. Louis Munteanu, la prima partidă de la revenirea în SuperLiga, a izbutit o dublă, în minutele 17 și 35.
——————————————————————————————
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 7-a, sâmbătă 26 august
Dinamo – Petrolul 1-1
Partida a început cu protestul celor două galerii, care au rămas în liniște primele minute. Fanii sunt nemulțumiți după ce Jandarmeria a lansat un proiect de lege care i-ar arunca pe ultrași trei ani la închisoare pentru folosirea unei torțe. Apoi arbitrul a fost nevoit să oprească meciul în minutul 12, după ce ploieștenii au aruncat torțe pe teren.
Gazdele au deschis scorul în minutul 22 prin Goncalo Gregorio. Acesta a profitat de o uriașă gafă a lui Doua, care a încercat să trimită cu pieptul propriului portar. Egalarea a venit în minutul 37, după o nouă mare greșeală. Pasa lui Golubovic către Ilic a fost interceptată, iar mingea i-a fost așezată de Jair lui Zoran Petrovic, care a marcat în poarta goală. Iar meciul s-a terminat 1-1.
CFR Cluj – FC Botoșani 3-1
CFR Cluj a început în forță partida cu FC Botoșani, iar Philip Otele a deschis scorul după 21 de minute, din pasa lui Ciprian Deac. Otele a dublat avantajul gazdelor în minutul 36, cu o execuție frumoasă de la marginea careului. Avea să fie 3-0 în minutul 60, după hențul lui Dican în careu, grecul Panagiotis Tachtsidis transformând penaltyul. Patru minute mai târziu, Eduard Florescu reducea din diferență după lovitura liberă executată de Olinga, jucător care avea să fie eliminat în minutul 70, după o intrare dură asupra lui Camora.
————————————————————————————-
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 7-a, vineri 25 august
FC U Craiova – Rapid 3-5
Rapid a reușit a doua victorie consecutivă în SuperLigă. Și o face după un joc spectacol pentru a-și trece în cont primul succes în fața formației pe care nu o învinsese în ultimele 11 partide de la revenire.
Chițu a deschis scorul după numai 4 minute, însă Rapid conducea la pauză cu 2-1. Braun a obținut un penalty cu ajutorul VAR, după ce a fost călcat în careu de Henriques, iar Dugandezic a egalat (21). Tot el putea face dubla după două mari ratări semnate de Emmers și Funsho. Și tot din lovitură de pedeapsă, după hențul comis de Radu Negru. Dar nu a mai izbutit să înscrie. Totuși, în minutul 45, Săpunaru a marcat, cu capul, după cornerul executat de Petrila.
Repriza secundă a mai adus cinci goluri. Leo Lacroix a egalat, în minutul 48, tot cu capul, după o lovitură liberă a lui Mascarenhas. Rapid s-a desprins apoi la două goluri, prin reușitele lui Petrila (57), din pasa lui Borja Valle, și Albion Rrahamani. Atacantul kosovar, debutant la Rapid, a marcat în minutul 65, din pasa lui Funsho.
Gazdele au replicat prin Chițu, care a izbutit dubla, în minutul 78. Pentru ca scorul final să fie stabilit de Rrahmani, care l-a imitat în minutul 90+1.
Oțelul Galați – FC Voluntari 2-2
Trupa lui Dorinel Munteanu părea că a pus punct ghinioanelor și se va impune în premieră în SuperLiga. Și aceasta pentru că a condus cu 2-0 până în minutul 77. Juri Cisotti a deschis scorul, din penalty, în minutul 27, după ce tot el fusese faultat în careu de Paz. Gălățenii și-au dublat avantajul chiar înainte de pauză, când centrarea lui Zhelev din minutul 41 l-a găsit singur în fața porții pe Alexandru Pop.
Oaspeții au redus din diferență în minutul 77 prin Andrei Dumiter. Acesta a înscris cu un șut din colțul careului mare, după o neînțelegere a portarului Stoian cu fundașul Adăscăliței. Patru minute mai târziu FC Voluntari a reușit egalarea prin Andreas Niță, lansat excelent în adâncime de același Dumiter. Fiul fostului rapidist Robert Niță a marcat la primul său meci în SuperLigă. S-a terminat 2-2 și Oțelul bifează a șasea remiză.
————————————————————————————–
Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe au disputat joi prima manșă a play-off-ului Conference League, iar săptămâna viitoare urmează partidele decisive. Și doar campioana va evolua în SuperLigă. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, LPF a anunțat că duelul dintre Poli Iași și Sepsi, care ar fi trebuit să se dispute duminică de la ora 13:00, a fost programat pentru data de 19 octombrie. În schimb, Farul va juca duminică de la ora 21:30 meciul din etapa a șaptea a SuperLigii, împotriva Universității Craiova. Oltenii, prin vocea patronului Mihai Rotaru, au anunțat de ce nu au fost de acord cu amânarea partidei. „Eu am comunicat deja punctul nostru de vedere. Nu am dorit amânarea meciului cu Farul pentru că ar fi însemnat că noi să facem o pauză prea mare, de câteva săptămâni, și apoi să jucăm din 3 în 3 zile. Dacă LPF decide altceva asta este. Sigur că ne dorim ca buni români să se califice ambele echipe, atât Sepsi, cât și Farul mai departe. Craiova își menține și în acest sezon același obiectiv, locurile 1-3” – a declarat Mihai Rotaru.