SuperLiga, sezonul 2023-2024, a ajuns la etapa a 6-a. Meciul rundei este cel dintre Rapid și Farul, programat duminică 20 august.
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 6-a, luni 21 august
Universitatea Cluj – CFR 3-4
Spectacol în derbyul Clujului. Gazdele au avut un start perfect și s-au desprins la 2-0 prin dubla reușită de Ianis Stoica (10 și 39). În minutele de prelungiri însă, Otele a profitat, pe contraatac, de o nesincronizare în defensiva ”șepcilor roșii” și a redus din handicap (45+3).
Avounou a restabilit egalitatea în minutul 56, după ce inițial Otele a lovit bara. Apoi CFR a trecut în avantaj, în minutul 68, prin reușita lui Ajeti. Universitatea a replicat prin același Ianis Stoica. Acesta a scos o lovitură de la 11 metri, iar Dan Nistor a egalat (78). După numai 4 minute însă, Jefte, care fusese introdus pe teren cu câteva minute mai devreme, a adus-o din nou în avantaj pe CFR și a stabilit scorul final.
Sepsi – Hermannstadt 1-1
Sepsi Sfântu Gheorghe a făcut un nou pas greșit în campionat. Formația antrenată de Liviu Ciobotariu a ajuns la două rezultate de egalitate consecutive pe teren propriu, după ce a remizat cu Hermannstadt, scor 1-1.
Sibienii au controlat în totalitate prima repriză, dar gazdele au condus cu scorul de 1-0. La singura ocazie de poartă, Sherif Kallaku a deschis scorul în minutul 45 al partidei. În a doua repriză, jocul a fost ceva mai echilibrat, însă oaspeții au reușit să restabilească egalitatea prin Florin Bejan (min 53).
—————————————————————————–
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 6-a, duminică 20 august
FCSB – Poli Iași 2-1
FCSB a trecut peste eliminarea din UEFA Conference League și rămâne cu procentaj 100% în SuperLiga. Ovidiu Popescu a deschis scorul înainte de finalul primei reprize (44), cu un șut violent din marginea careului de 16 metri. Oaspeții au egalat în secvențele de prelungiri, dar reușita a fost anulată pentru un henț în momentele inițiale ale acțiunii.
Olaru a dublat avantajul gazdelor, în minutul 68, după o pasă primită de la Florinel Coman. Însă oaspeții au redus handicapul prin Vașvari (79), care l-a învins pe Târnovanu cu un șut superb. Coman a irosit șansa de a liniști spiritele, însă oaspeții nu au izbutit să mai marcheze și FCSB a bifat al cincilea succes în tot atâtea partide.
Rapid – Farul 3-1
Rapid a pus capăt seriei de meciuri fără victorie la cota 3. Și a obținut succesul mult-așteptat chiar în fața campioanei, Farul. Scorul a fost deschis de Emmers, în minutul 34, cu un șut din marginea careului. Patru minute mai târziu, Marko Dugandzic a dublat avantajul giuleștenilor cu un șut puternic din careu (min 38).
În a doua repriză, Rapid a căutat să-și conserve avantajul, însă Farul Constanța a redus din diferență în minutul 79, grație unei reușite fantastice a lui Adrian Mazilu. Giuleștenii avea însă să scape de emoții în minutul 88, când Alex Ioniță a finalizat o acțiune personală.
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 6-a, sâmbătă 19 august
FC Voluntari – Dinamo 2-3
După ce a spart gheața în runda precedentă, Dinamo a obținut al doilea succes consecutiv. Gazdele au început mai bine și, după ce au irosit două ocazii, au deschis scorul prin Matricardi (19). La pauză avea să se intre la egalitate, 1-1, pentru că în minutul 24 Goncalo Gregorio a egalat după o combinație cu Costin.
Dinamo a trecut în avantaj imediat după pauză, grație reușitei lui Cristian Costin, care a profitat de o nesincronizare între Igor Armaș și Vâlceanu. Adam Nemec a restabilit egalitatea în minutul 80, dar partida avea să aibă un final incendiar.
În minutul 87, Gorka Larrucea a reușit să marcheze. Inițial reușita a fost anulată, pentru un ofsaid, însă apoi a fost validată, după minute bune, de intervenția VAR. Tot din camera VAR avea să vină și o altă decizie, în minutul 7 de prelungiri, când gazdele au primit o lovitură de la 11 metri. Sigurjonsson a ratat însă șansa de a restabili din nou egalitatea și Dinamo s-a impus la limită.
FC Botoșani – Oțelul Galați 0-0
Remiză albă între FC Botoșani și Oțelul Galați. Un rezultat în urma căruia ambele formații rămân fără victorie în SuperLiga. Botoșani o egalează pe Poli Iași la numărul de puncte (3), în timp ce formația antrenată de Dorinel Munteanu are 5 puncte.
——————————————————————————–
UPDATE: Nicolae Dică a fost demis după Petrolul – FC U Craiova 1948 4-3
Nicolae Dică a rezistat numai 5 meciuri pe banca celor de la U Craiova 1948. După eșecul cu 3-4 de pe terenul Petrolului, clubul oltean a anunțat rezilierea contractului cu antrenorul de 43 de ani. “Clubul nostru și antrenorii Nicolae Dică și George Cotigă au încheiat de comun acord contractul de colaborare. Mulțumim pentru efortul depus și mult succes în continuare!”, au transmis oltenii pe contul oficial de Facebook.
—————————————————————————————
SuperLiga, sezonul 2023-2024, etapa a 6-a, vineri 18 august
Universitatea Craiova – UTA 3-0
Universitatea Craiova a obținut al treilea succes la rând în SuperLiga României, după ce a învins pe teren propriu UTA Arad, scor 3-0. Echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf a deschis scorul în minutul 8, prin Ștefan Baiaram, care a marcat cu un șut la colțul lung. Jovan Markovic a fost aproape de a dubla avantajul gazdelor, după jumătatea primei reprize, însă Iacob a intervenit decisiv. Oltenii au mai punctat o dată prin Raul Silva, dar reușita fundașului a fost anulată după ce centralul a primit o sesizare din camera VAR.
În a doua repriză, oaspeții au restabilit egalitatea prin Cooper, dar vârful arădenilor se afla într-o poziție de ofsaid. La faza următoare, Alexandru Crețu a dublat avantajul Universității Craiova, după ce a finalizat cu un șut frumos din marginea careului (min 58). Scorul final a fost stabilit de Screciu, în minutul 89.
Petrolul – FC U Craiova 1948 4-3
”Fotbal șampanie” în prima confruntare a rundei, disputată la Ploiești. Gazdele au reușit să obțină al treilea succes consecutiv după un spectaculos 4-3 contra trupei antrenate de Nicolae Dică.
Gazdele au deschis scorul încă din minutul 4, la capătul unei acțiuni finalizate de Irobiso. Pentru ca, 9 minute mai târziu, să se desprindă la 2-0, grație lui Jair, care a transformat în gol centrarea lui Grozavu. Oaspeții au replicat în minutul 35. Sidibe a șutat din careu la colțul lung, Zima a respins în față până la Van Durmen, care a reluat cu latul în plasă.
În minutul 60, cei doi marcatori ai gazdelor au conlucrat pentru un nou gol. Irobiso a făcut „dubla” cu un șut din 7-8 metri, după o pasă a lui Jair. A urmat un gol al gazdelor anulat de VAR, însă avea să fie 4-1 în minutul 75, atunci când Musi a înscris elegant, cu un lob.
Oltenii nu au renunțat și s-au luptat până la final pentru un rezultat pozitiv. Cu 9 minute înainte de final, Bauza l-a servit excelent pe Chițu, iar același Bauza a marcat al treilea gol pentru oaspeți din lovitură de la 11 metri (min 85).
Rezumatul partidei este disponibil aici.