Super Bowl 2024. Chiefs – 49ers, marea finală din NFL. Câștigătoarea a fost decisă în prelungiri. UPDATE

Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers vor disputa finala NFL, sezonul 2023-2024, în Las Vegas

Super Bowl 2024. Kansas City Chiefs și San Francisco 49ers vor disputa finala NFL, sezonul 2023-2024, în Las Vegas, după ce le-au eliminat pe Baltimore Ravens, respectiv Detrot Lions, în semifinale. 

UPDATE: Chiefs își păstrează titlul după o victorie în prelungiri

Kansas City Chiefs a învins cu 25-22 echipa San Francisco 49ers, pe Allegiant Stadium, în Las Vegas, şi a câştigat pentru a treia oară Super Bowl în ultimii cinci ani. Chiefs au devenit prima echipă care a câştigat două titluri consecutive, după Patriots, care a reuşit acest lucru în sezoanele 2003 şi 2004.

La doar 28 de ani, Patrick Mahomes a devenit al şaselea quarterback din istoria NFL care a câştigat cel puţin trei Super Bowl-uri, în timp ce Andy Reid a devenit al cincilea antrenor care a câştigat trei sau mai multe.


Super Bowl 2024. Chiefs – 49ers, marea finală din NFL

Chiefs, campioana en-titre, și 49ers s-au întâlnit și în finala pentru titlul din 2019-2020, în Miami (Florida), Kansas City ieșind victorioasă, scor 31-20. La final, Patrick Mahomes, quarterback-ul celor de la Kansas City, s-a alăturat lui Ben Roethlisberger și Tom Brady în galeria coordonatorilor de joc câștigători de Super Bowl înainte să împlinească 25 de ani.

Astfel, trofeul Super Bowl se întoarcea acasă la 50 de ani de la succesul anterior al lui Chiefs, realizat în 1970. Și asta pentru că termenul de Super Bowl a fost inventat de Lamar Hunt, fondatorul lui Chiefs.

În schimb, după al doilea eșec în cele șapte finale disputate, San Francisco 49ers a ratat ocazia de a egala recordul de șase titluri NFL, deținut de Pittsburgh Steelers și New England Patriots, dar au din nou această șansă, pe 11 februarie 2024, în Las Vegas.

12 februarie 2024 Super Bowl 2024. Chiefs - 49ers, marea finală din NFL

Super Bowl 2024, reeditarea Super Bowl-ului din 2020

Echipa din Kansas a trecut, în deplasare, de Baltimore Ravens, scor 17-10, în meciul pentru titlul de campioană în AFC (American Football Conference). Travis Kelce a reuşit 11 recepţii pentru Chiefs, una dintre ele spectaculoasă şi decisivă în finalul jocului, fiind felicitat la finalul meciului pe teren de prietena sa, starul pop Taylor Swiftt.

De partea cealaltă, San Francisco 49ers s-a impus, la rândul ei, pe teren propriu, cu scorul de 34-31, în faţa celor de la Detroit Lions, în finala NFC (National Footbal Conference).

Trupa din Detroit, care nu a disputat niciodată în istoria sa un Super Bowl, a avut un început perfect de meci şi a condus cu 14-0, apoi cu 24-7, însă gazdele, conduse de quarterback-ul Brock Purdy, au întors rezultatul şi şi-au asigurat biletul pentru finala NFL.

Când se va disputa Super Bowl 2024

Super Bowl LVIII (58) va începe la ora 18:30, duminică, 11 februarie (). Las Vegas este orașul gazdă, iar Usher va cânta în spectacolul de la pauză.

Usher va cânta la pauza Super Bowl 2024

Rapperul american Usher, un star la începutul anilor 2000, cunoscut pentru hiturile sale de R&B, va fi vedeta spectacolului din pauza Super Bowl 58. Usher îi ia locul megastarului Rihanna, care a încântat publicul în februarie 2023, la Glendale, Arizona, cu unul dintre cele mai urmărite spectacole din lume. in pauza Super Bowl 57.

Din 2019, spectacolul din pauza Super Bowl este produs de Roc Nation, o companie fondată de starul rap Jay-Z. În 2023, Apple Music, filiala gigantului informatic, a înlocuit Pepsi ca sponsor principal al evenimentului.

CITEȘTE ȘI

Bișniță cu biletele la EURO 2024. Cât costă un bilet la peluză pe site-urile cu anunțuri

Australian Open 2024. Yannik Sinner câștigă în premieră la Melbourne. UPDATE

author avatar
Vlad Andreea

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte stiri

POPULARE