Bunătatea, curajul și îndrăzneala, hotărârea și încrederea în sine și în ceilalți pot fi dezvoltate chiar acum. Dar…De când începe bunătatea? Suntem buni cu adevărat, sau majoritatea „folosim” așa ceva numai în anumite ocazii?
Albert Einstein a fost invitat, cândva, la o emisiune de televiziune, unde a fost întrebat ce este lumina. A răspuns că s-a dus crezând că îi vor permite să cânte la vioară. A cântat. Când i s-a cerut din nou să explice ce este lumina, el a răspuns: “Umbra lui Dumnezeu“. Există, după cum explică cel care relatează acest lucru în una din cărțile sale, Paz Torrabadella (licențiata în psihologie și specialistă în comunicare și dezvoltare personală), răspunsuri care depășesc rațiunea, dar satisfac sufletul. Sunt interpretări globale, poetice. Așa și cu bunătatea – o temă despre care a vorbit pentru oficiuldestiri.ro, Carmen Goșa, psihoterapeut Integrativ (Institutul Român de Psihoterapie Integrativă).
Suntem buni tot timpul, ori…
„Cum putem să devenim mai buni?”, este o întrebare care ar trebui să ne „bântuie“ nu numai la ocazii. Ci tot timpul. Acel timp care trece, dar poate stă pe loc, așteptându-ne să devenim.
Se spune că a fi bun este apanajul oamenilor care au simțit bunătatea și iubirea. E apanajul celor care au văzut scânteia. Acea scânteie din ochii oamenilor care simt iubirea și au puterea de a se bucura împreună sau de la distanță.

Carmen Goșa, de când crezi că suntem buni? De când începe bunătatea noastră?
Din copilărie. Parcursul firesc începe în copilărie. Când învățăm să fim buni. În timp ce simțim și primim iubirea și atenția persoanelor disponibile emoțional, relațional, cognitiv și comportamental să răspundă solicitărilor micuțului om.
Dacă cineva nu a fost într-o situație prielnică împlinirii acestor nevoi în copilărie, nu-i nimic, ele se pot împlini pe parcursul vieții cu ajutorul unui proces psihoterapeutic. Doar cu condiția ca omul să identifice modelul disfuncțional de manifestare. Și să dezvolte intenția conștientă pentru dezvoltarea unui alt model de funcționare și împlinirea nevoilor necesare unei dezvoltări umane armonioase și integrative – bine cu sine, bine cu ceilalți.
Reprezintă începuturile de an un timp al promisiunilor pe care ni le facem? Ceva de genul: „Promit să fiu mai bun”…
În cele mai fericite cazuri este un timp al autoevaluărilor și proiecțiilor pentru viitor, și acestea sunt în special ale celor care au învățat că a fi important pentru sine și a avea grijă de împlinirea nevoilor personale reale nu este un act de egoism. Ci un beneficiu adus în același timp și celorlalți, dar și cazul copiilor. Un timp al formulării dorințelor, al năzuințelor, al intențiilor pentru timpul ce va urma, dar mai ales al exprimării nevoilor actuale sau neîmplinite până acum.
Și oamenii mari?
Oamenii mari, adulții, uită să se oprească. Le scapă din vedere adesea nevoia umană de conectare, nevoie manifestată și împlinită. Mai sunt persoane care se tem inconștient, conform modelelor de interacțiune umană învățate, de respingere, și astfel resping conectarea, de teama despărțirii, pierderii ori a nu face față emoțiilor covârșitoare.
Îmi amintesc că mi-a plăcut un citat al lui H.D. Thoreau: Tot ce oamenii îți vor spune că nu poți face, încearcă și ai să vezi că poți. Am să adaug ca valabil fiind și pentru cel ce sieși își spune astfel.

Deci…Suntem buni cu adevărat, sau doar la ocazii?
Unii sunt buni cu adevărat, alții doar la ocazii, da! Bunătatea, curajul și îndrăzneala, hotărârea și încrederea în sine și în ceilalți pot fi dezvoltate. Când gândul bun și fapta cu sens sunt cel mai des împlinite. Poți fi de ajutor oferind ceva cuiva care are nevoie sau despre care știi că și-ar dori. Astfel, vei exersa cum e să știi că poți să fii suficient de bun, de cald, de îngăduitor, de atent, de grijuliu, de sociabil, de curajos, de apreciativ, de îndrăzneț încât să realizezi ce ți-ai propus. Indiferent de rol, statut sau alte etichetări sociale.
Dacă acum ai putut, vei putea și data viitoare, când îți propui ceva cu sens, cu intenție, cu bună-știință și responsabilitate pentru tine, pentru sentimentele tale și ale celorlalți, pentru acțiunile tale realizate pas cu pas. Ești singurul răspunzător pentru felul în care simți, pentru acțiunile și gândurile tale și pentru conștiința faptului că ești important 50% în ceea ce privește rezultatul interacțiunii cu un celălalt, căruia îi aparține cealaltă parte de 50%. Emoțiile, indiferent de valențele lor, sunt naturale și necesare. Cum le gestionezi și cum răspunzi la ce simți stă în controlul tău. Fii acela care poate face tot ce poate face chiar și când nu știi că poți să faci tot ce poți să faci!
Deci a fi bun se învață și se exersează. La fel ca scrisul și exercițiile matematice?
Da. Dezvoltarea sentimentului speranței, încurajarea și dezvoltarea sentimentului social și a bunului-simț sunt exercițiile necesare pentru dezvoltarea capacității de a fi bun. Astfel, lipsa de adaptare socială, sentimentul deprivării și complexul de inferioritate existente adesea în formele de funcționare ale oamenilor care și-au impus povara răutății vor fi înlăturate. Iar omul va putea fi din nou bun. Se va simți din nou util societății, semenilor și sieși. Va simți că este egal în drepturi și obligații cu celălalt și la fel de important în orice relație, ca și interlocutorul său. Iar egalitatea dezvoltă responsabilitate.
Atâtea efecte necesare lumii în care trăim putem extrage și genera doar dezvoltând bunătatea și înțelegerea?
Sigur. Când vom găsi sens în a desfășura acțiuni prin intermediul bunătății și înțelegerii, atunci vom simți nevoia să repetăm comportamentele, iar emoțiile și sentimentele pur și simplu vor fi însoțitoare în acord cu punctul de vedere al scopului nostru. Al sensului găsit.

Citiți și:
Pune-ți o dorință! Merge sau nu merge? Exclusiv: Cu dorințele la psiholog