Băncile și managerii fondurilor de investiții de pe Wall Street încep să se pregătească pentru a face față efectelor unei posibile intrări în incapacitate de plată a Statelor Unite, pe fondul datoriei publice a guvernului american, care a ajuns la 31,4 trilioane (mii de miliarde) de dolari, informează Reuters.
Preşedintele american Joe Biden a confirmat luni că se va întâlni marţi cu liderii opoziţiei parlamentare, printre care speaker-ul Camerei Reprezentanţilor Kevin McCarthy, pentru a încerca să evite riscul unei incapacităţi de plată a Statelor Unite, notează AFP, preluată de Agerpres.
„Rămân optimist, pentru că sunt un optimist congenital, dar chiar cred că există o voinţă din partea lor şi a noastră de a ajunge la un acord. Cred că vom ajunge acolo”, a declarat Joe Biden duminică.
Sectorul financiar din SUA s-a mai confruntat cu o astfel de situație de criză în septembrie 2021, după ce secretarul Trezoreriei americane declarase că guvernul federal urma să rămână fără bani, dacă Congresul nu ridica limita de îndatorare. În cele din urmă, Congresul SUA a aprobat atunci ridicarea „temporară” a limitei de îndatorare a SUA cu 480 miliarde de dolari, până la 28,9 trilioane (28.900 miliarde) de dolari.
Datoria publică a SUA a depășit 31 de trilioane de dolari
În acest moment, datoria publică a SUA a depășit 31 de trilioane de dolari, iar „fereastra de oportunitate” pentru ca congresmenii republicani și cei democrați să ajungă la un compromis este foarte limitată: în prezent, administraţia Biden şi opoziţia parlamentară republicană sunt angajate într-o dispută în privința plafonului datoriei publice. În lipsa unui acord până la 1 iunie, SUA ar putea intra în incapacitate de plată. Conform lui Jane Fraser, CEO Citigroup actuala dezbatere legată de ridicarea acestui plafon este „mult mai îngrijorătoare”.
Concomitent, directorul general al JPMorgan, Jamie Dimon, a precizat că banca pe care o conduce are ședințe săptămânale în care sunt analizate implicațiile unei astfel de crize generate de intrarea guvernului american în incapacitate de plată. Ce se întâmplă dacă SUA intră în „incapacitate de plată” Titlurile de stat emise de guvernul SUA susțin întregul sistem financiar global, prin urmare este dificil de estimat dezastrul pe care o astfel de criză a datoriei publice americane ar crea-o, dar finanțiștii și managerii de bănci ori de fonduri consultați de Reuters se așteaptă la o „volativitate masivă” pe piețele de capital sau cele de obligațiuni.
Conform executivilor de pe Wall Street, o disfuncționalitate a pieței primare a titlurilor de stat ar afecta și operațiunile cu instrumente financiare derivate, piața imobiliară și piețele de capital. O incapacitate de plată ar genera, indiferent de durata sa, „incertitudine internaţională cu privire la valoarea dolarului şi la instituţiile americane”, creând astfel „volatilitate” pe pieţele legate de moneda americană, a avertizat șefa operațiunilor bugetare de la Casa Albă.