Conform unui nou studiu global, fiecare ţară din lume se va confrunta cu o creştere a numărului de cazuri de diabet în următorii 30 de ani în absenţa unor acţiuni în acest sens, transmite Reuters.
În prezent, în toată lumea există 529 de milioane de oameni bolnavi de diabet, potrivit studiului condus de cercetători de la Institutul pentru Metrică şi Evaluarea Sănătăţii din cadrul Universităţii Washington (SUA).
Majoritatea cazurilor sunt diabet de tip 2, forma bolii asociată cu obezitatea şi în mare măsură evitabilă, au spus cercetătorii.
Diabetul este asociat cu o serie de afecţiuni cardiologice și cu AVC

Creşterea prevalenţei la nivel global nu este uniformă, unele ţări şi regiuni fiind deosebit de afectate. Spre exemplu, se preconizează că ratele de prevalenţă vor atinge pragul de 16,8% în Africa de Nord şi în Orientul Mijlociu şi 11,3% în America Latină şi în Caraibe în 2050.
Spre comparație, la nivel global, procentul va fi de aproximativ 9,8%. În prezent, prevalenţa este de 6,1%, însă fiecare ţară va fi afectată, potrivit oamenilor de ştiinţă.
„Rata rapidă cu care diabetul creşte nu este doar alarmantă, ci este şi o provocare pentru fiecare sistem sanitar din lume”, a declarat Liane Ong, autoarea principală a studiului. Aceasta a subliniat faptul că diabetul este asociat cu o serie de afecţiuni cardiologice şi cu accidentul vascular cerebral.
Numărul tot mai mare de diabetici este determinat de obezitatea în creştere

Numărul tot mai mare de persoane bolnave de diabet este, pe de o parte, determinat de obezitatea în creştere. Pe de altă parte, schimbările demografice au și ele influență în sensul că prevalenţa este mai mare în rândul adulţilor vârstnici, potrivit studiului.
Datele culese în 204 ţări nu iau în considerare impactul pandemiei de Covid-19 deoarece acele cifre nu erau încă disponibile, precizează cercetătorii. Studiul, finanţat de Fundaţia „Bill şi Melinda Gates”, face parte dintr-o serie mai extinsă despre diabet, publicată în jurnalul medical „Lancet”.
Demersul face apel la sporirea strategiilor de gestionare mai eficiente şi la creşterea gradului de conştientizare asupra inegalităţii. Majoritatea pacienţilor cu diabet trăiesc în ţări cu venituri medii şi mici unde nu pot avea acces la un tratament adecvat.