Un nou studiu, derulat timp de zece ani, relevă faptul că fumul emanat de incendiile de vegetație este mai nociv pentru sănătatea creierului decât alte tipuri de poluare a aerului, potrivit The Guardian.
În prim-plan sunt particulele fine sau PM 2,5 – particule minuscule de aproximativ 30 de ori mai mici decât diametrul unui fir de păr uman, care pot fi inhalate adânc în plămâni și pot ajunge în sânge. Această poluare – provenită din trafic, fabrici și incendii – poate cauza sau agrava bolile de inimă și de plămâni, iar noul studiu adaugă dovezi că ar putea juca un rol și în demență.
Cercetătorii au urmărit fișele medicale a 1,2 milioane de adulți în vârstă din sudul Californiei între 2009 și 2019. Aceștia au utilizat monitorizarea calității aerului și alte date pentru a estima expunerea rezidențială la PM 2,5 pe parcursul a trei ani din cauza fumului incendiilor de pădure sau din alte cauze.

Particulele care nu provin din incendii de vegetație
Studiul a constatat că șansele unui nou diagnostic de demență au crescut cu aproximativ 21% pentru fiecare creștere de 1 microgram a concentrației de particule din incendii. Comparativ, riscul a crescut cu 3% pentru fiecare salt de 3 micrograme în particulele care nu provin din incendii de vegetație, au concluzionat cercetătorii de la Universitățile din Washington și Pennsylvania.
Impactul negativ al fumului din incendii de vegetație
Avertismentele de sănătate îndeamnă la rămânerea în casă atunci când calitatea aerului este slabă, dar „există o mulțime de oameni care nu au opțiunea de a rămâne acasă sau care lucrează afară”, a remarcat ea.
Studiul se adaugă unui număr tot mai mare de cercetări privind impactul negativ al fumului incendiilor de vegetație asupra sănătății umane.
Un studiu publicat în iunie a legat peste 50 000 de decese premature din California de expunerea la fumul incendiilor de vegetație din ultimul deceniu. Alte studii au legat expunerea la fumul incendiilor de vegetație de riscurile crescute de atacuri de cord și nașteri premature.
Aproape 4.900 de pompieri din statul american California, sprijiniţi de 33 de elicoptere, 400 de autospeciale şi numeroase avioane Canadair, au continuat luni lupta lor înverşunată împotriva celui mai mare incendiu din acest an, care a mistuit deja o suprafaţă mai mare decât cea a oraşului Los Angeles, relatează AFP.
Incendii de vegetație ăn California. Apel la prudenţă
Incendiul “Park Fire” este activ începând de zilele trecute în nordul Californiei, într-o regiune rurală aflată la trei ore de mers cu maşina la nord-est de San Francisco. Acest incendiu a devastat aproape 1.500 de kilometri pătraţi, potrivit agenţiei de pompieri CalFire, devenind astfel unul dintre cele mai mari din istoria Californiei.
Deocamdată nu au fost înregistrate victime, iar pompierii au beneficiat weekendul trecut de o uşoară scădere a temperaturilor, ceea ce le-a permis să facă unele progrese. Incendiul este sub control în procent de 12%.
Însă, peste 26.000 de persoane erau vizate în continuare de ordine de evacuare, luni după-amiază, potrivit unui purtător de cuvânt al CalFire. Autorităţile au făcut apel la prudenţă în faţa unei situaţii care s-ar putea agrava în orice moment. “Acest incendiu este extrem de instabil şi de imprevizibil”, a insistat şeriful comitatului Tehama, Dave Kain, în timpul unei conferinţe de presă de luni. “Am văzut multe locuri pe care le credeam că sunt în siguranţă şi care s-au reaprins”, a spus el.
„Vegetaţia este super, super uscată”
Propagarea rapidă a flăcărilor a fost posibilă în special din cauza valurilor de căldură repetate, care au afectat California şi vestul american de la începutul lunii iunie.
„Vegetaţia (…) este încă super, super uscată, după o lună de căldură record”, a explicat duminică Daniel Swain, specialist în evenimente extreme la Universitatea UCLA.
Şi, în timp ce poalele munţilor Sierra Nevada ard în mod regulat, pădurile specifice pe care acest incendiu le atacă în prezent sunt “locuri în care nu a mai avut loc un incendiu de zeci de ani”, a adăugat el. Aşadar, acest incendiu are combustibil din plin.
În pofida mijloacelor faraonice desfăşurate de California, un stat expert în combaterea incendiilor, “tehnologia rămâne insuficientă pentru a face faţă unui incendiu de asemenea amploare”, potrivit autorităţilor americane. Noul incendiu uriaş de pădure reînvie amintiri sumbre: oraşul Paradise, unde 85 de persoane au murit în 2018, în cel mai devastator incendiu din istoria Californiei, se află la doar câteva zeci de kilometri distanţă de flăcări. Alertele locale au fost ridicate luni după-amiază, însă situaţia rămâne sub supraveghere.

Incendiu de origine criminală
În satele împădurite vizate de ordinele de evacuare, unii locuitori aleg încă să rămână până în ultimul moment. La fel ca Justin Freese, care îşi desfăşura furtunele în jurul casei sale cu două etaje, izolată în pădure. „Sunt pregătit, dar nu sunt prost”, a declarat acest tânăr de 40 de ani pentru cotidianul The New York Times. „Dacă e un zid de flăcări de 30 de metri n-o să rămân acolo să fiu carbonizat”, a adăugat el.
Acest incendiu este de origine criminală, potrivit autorităţilor. Suspectul, un bărbat de 42 de ani cu antecedente penale extinse, s-a prezentat luni în instanţă pentru a fi pus oficial sub acuzare. El a fost văzut miercuri în timp ce împingea “într-o râpă o maşină care ardea”, potrivit Parchetului local.
În ceea ce privește incendiile de vegetație din Grecia, situația e gravă: s-au înregistrat 54 de incendii de vegetaţie într-un interval de 24 de ore până luni seară, echipele de intervenţie reuşind să aducă sub control 43 dintre acestea, conform Brigăzii de Pompieri, relatează agenţia de presă Xinhua.