Mihai Tudose, coordonatorul campaniei electorale a PSD, a făcut o declarație îndrăzneață referitoare la rezultatele alianței PSD-PNL în alegeri. Potrivit acestuia, în toate sondajele realizate, scorurile cumulate ale PSD și PNL depășesc 60% în întreaga țară. Excepție fac județe Harghita și Covasna.
“Victoria are mulți părinți, eșecul este orfan”
Mihai Tudose consideră că, deși în politică adunarea a două entități nu înseamnă întotdeauna o sumă simplă, mesajul de unitate transmis de liderii celor două partide va avea puterea să acopere opoziția unora din interiorul partidelor.
“În general, victoria are mulți părinți, eșecul este orfan”, a comentat Mihai Tudose.
Tudose: “Rareș Bogdan părea viu”
Mihai Tudose a vorbit și despre cel care va fi cap de listă pentru alegerile europarlamentare. Întrucât deocamdată nu a fost prezentată lista comună cu ordinea în care reprezentanții celor două partide se vor regăsi pe locurile pe care speră să le ocupe, s-au făcut mai multe speculații. Deși Partidul Național Liberal nu și-a prezentat deocamdată lista de candidați, Rareș Bogdan pare să fie convins că va fi pe primul loc, posibil chiar și înaintea lui Tudose, pe lista comună.
„Nu s-a tras din fes, nu s-a dat cu zarul, nu am făcut ca-n Texas, am luat 10 metri distanță și acum vorbiți cu supraviețuitorul. Am vorbit mai devreme și cu Rareș Bogdan, părea viu. Asta a fost ordinea decisă de PSD și PNL. Dacă PSD deschide lista la europarlamentare, asta e.” a spus Tudose.
Strategia PSD-PNL: “Avem peste 60%. Vom câștiga țara!”
“Astăzi când stăm de vorbă, nu există județ în care PSD+PNL să nu aibă peste 60%, scorul adunat al celor două partide. Dacă scoatem Harghita, Covasna, în restul țării avem peste 60%, dacă vom reuși să transferăm tot. Vom câștiga țara, asta încerc să vă spun, dacă activele de partid se vor mobiliza puternic, atunci vom avea un scor bun. Măcar 50% din acele locuri din Parlamentul European le putem lua.”, a afirmat Mihai Tudose, la Antena 3.