O situație critică a avut loc în orașul Slănic Prahova, joi dimineață, când o porțiune semnificativă din strada 23 August s-a prăbușit, în fața sediului Poliției locale.

Stradă surpată în Slănic Prahova
Potrivit specialiștilor, surparea este cel mai probabil legată de zăcământul de sare pe care stă toată această zonă. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a intervenit imediat și evacuat oamenii care se aflau în situație de risc.
Imaginile surprinse arată amploarea evenimentului, iar locuitorii, îngroziți, au relatat că au fost martorii prăbușirii drumului principal din localitate. În prezent, accesul atât pietonal, cât și rutier în zona afectată a fost restricționat.

Măsuri pentru a remedia situația critică din Slănic Prahova
Prefectul județului Prahova, Emil Drăghicescu, a explicat că mina de sare din Slănic reprezintă o particularitate a zonei și că autoritățile locale vor acționa în conformitate cu procedurile legale. Va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, care va analiza împreună cu specialiștii motivul surpării și riscurile asociate. În funcție de concluziile lor, se va decide dacă este necesară convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și, eventual, evacuarea persoanelor din zona afectată.

„Zona are o particularitate anume prin faptul că, știm cu toții, acolo se află mina de sare de la Slănic, atât cea turistică, cât și cea de exploatare. Din punctul meu de vedere se vor întreprinde toți pașii legali și anume Comitetul Local pentru Situații de Urgență este în momentul de față convocat, va constata, bineînțeles, cu specialiștii din domeniu, care este motivul acestei surpări, care este pericolul și în funcție de constatarea lor, eu va trebui să convoc la rândul meu, dacă se impune Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, vedem dacă se va impune o evacuare”, a declarat Emil Drăghicescu, prefectul judeţului Prahova, la Antena3.
Locuitorii din zonă au fost evacuați
În contextul acestei situații de urgență, Ministerul Afacerilor Interne a dispus trimiterea unei echipe la fața locului, formată din personal DSU și IGSU, care va fi completată cu specialiști în domeniul construcțiilor și minier. De asemenea, a fost decisă evacuarea persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la finalizarea tuturor verificărilor de către specialiștii implicați. Operațiunea este în desfășurare, iar autoritățile vor oferi informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil.
Mesajul Departamentului pentru Situații de Urgență
”Având în vedere situația de urgență produsă în localitatea Slănic din județul Prahova, generată de tasarea terenului, urmată de formarea unui crater cu adâncimea de aproximativ 2 m pe o suprafață de peste 60 de mp, la nivelul MAI a avut loc o analiză prin care secretarul de stat, șef al DSU, dr. Raed Arafat, a dispus trimiterea la fața locului a unei echipe formată din personal DSU și IGSU, urmând ca aceasta să fie completată în cel mai scurt timp cu specialiști în domeniul construcțiilor și minieri.
Totodată, a fost dispusă și măsura evacuării persoanelor aflate în proximitatea sau în zona afectată până la efectuarea tuturor verificărilor de către specialiștii în domeniu.
Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații suplimentare în cel mai scurt timp posibil.”, a transmis DSU.