În an electoral, statul cheltuie 1,8 milioane de lei cu o campanie de informare în privința alegerilor europarlamentare, locale, prezidențiale și parlamentare. Autoritatea Electorală Permanentă vrea să convingă românii să se prezinte la vot. Conform datelor publicate astăzi, în Registrul electoral sunt înscriși 18.940.834 de cetățeni cu drept de vot în România.
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă a anunțat o campanie de informare derulată de instituție în acest an. Astfel, statul cheltuie 1,8 milioane de euro pentru acest program, bani care vin din fonduri europene.
„Este o campanie de informare în legătură cu desfășurarea din punct de vedere tehnic a alegerilor. Nu are legătură cu propaganda politică, propaganda de partid ș.a.m.d.”, a declarat Toni Greblă pentru B1tv.

Statul cheltuie 1,8 milioane de lei în an electoral
Președintele AEP a oferit detalii despre acest program de informare.
„Suma provine dintr-un program european, care s-a derulat pe parcursul a trei ani, care a cuprins numeroase acțiuni, atât în țară, cât și în străinătate, de informare a cetățenilor români asupra modului cum trebuie organizate alegerile, cum este de dorit să participe cu persoane competente în diversele birouri care se formează cu ocazia alegerilor, de la biroul de secție, până la Biroul Electoral Central.
Tocmai pentru ca alegerile să poată să fie organizate cât mai bine posibil, cu o participare a cetățenilor, cu informarea asupra faptului că participarea la vot reprezintă o parte importantă a democrației dintr-o anume țară, că aleșii trebuie să aibă o anume reprezentativitate și, deci, prezența la vot, prin informare, este de dorit în toate țările unde se organizează astfel de alegeri”, a explicat Toni Greblă.
Statul cheltuie 1,8 milioane de lei pentru această campanie, dar banii se decontează integral din fonduri europene.
”Repet, este un program început de multă vreme, are 100% finanțare fonduri europene. Uniunea Europeană, Comisia Europeană sprijină campaniile de informare corectă a alegătorilor în legătură cu faptul că acestea trebuie să fie făcute cu participarea cetățenilor, prin transparență totală, în acord cu bunele practici europene în materie de alegeri, cu respectarea principiului eticii, a informării corecte a alegătorilor.”, a concluzionat președintele AEP.

Câți românii au drept de vot în acest an
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat astăzi că totalul de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 29 februarie 2024 este de 18.940.834. Numărul este cu 3.749 mai mic față de ultima informare publică din 31 ianuarie 2024.
Diferențele apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia.
Precizăm că, în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri:
- 21.668 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare
- 190 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeași lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau care au fost puși sub interdicție.
Un număr de 73 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.
Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în perioada 01.02.2024 – 29.02.2024 este de 18.036, aceștia fiind înscriși în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor (DGEP).
Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.038.779 au domiciliul sau reședința în țară, iar 902.055 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS.