Modificare în circulaţia metroului începând cu data de 9 mai, transmite Metrorex. Circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 2 se va realiza direct, între staţiile Tudor Arghezi şi Pipera.
Astfel, nu va mai fi necesară transbordarea la staţia Berceni, a comunicat Metrorex.
Metrorex: Intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de 4 minute, timpul de parcurs dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 fiind de aproximativ 30 de minute.
Staţia de metrou Tudor Arghezi a fost dată în circulaţie la jumătatea lunii noiembrie 2023, partea de semnalizare nefiind în totalitate realizată.Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex, declara anul trecut ca este prima dezvoltare a metroului bucureştean realizată împreună cu Primăria Sectorului 4, vizând încă două staţii de la Tudor Arghezi şi în comuna Berceni din judeţul Ilfov.

“Ea va fi deschisă, conform graficului pe care noi l-am făcut împreună cu Primăria Sectorului 4 şi Ministerul Transporturilor, la 15 noiembrie anul acesta. Atunci se va merge cu metroul până acolo. Nu va fi în totalitate realizată şi partea de semnalizare, care va urma să fie realizată până la sfârşitul anului, aşa cum ne-a spus constructorul. Dar va circula metroul între staţia Berceni-IMGB şi această staţie Tudor Arghezi, cea mai nouă staţie de metrou din Bucureşti”, a declarat pe 18 octombrie anul trecut Mihai Barbu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Metrorex.
Staţia de metrou este un punct multimodal conectată direct, printr-un tunel pietonal subteran, cu parcarea etajată din apropiere.
Investiţia s-a ridicat la 50 de milioane de euro, fonduri nerambursabile. Staţia este unică în România, fiind fost construită de o administraţie locală. Împreună cu linia de legătură, noua staţie are o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi, între staţia Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură. Staţia are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri.
Citiți și
Anunț de ultimă oră. Care este starea de sănătate a lui Florin Piersic