Universitatea Craiova a reușit să se impună în fața celor de la ”U” Cluj, vineri seară, pe ”Ion Oblemenco”, în etapa întâi din play-off-ul Superligii. Trupa lui Mirel Rădoi a câștigat la scor de neprezentare și a urcat provizoriu pe primul loc
Victorie mare pentru Universitatea Craiova
Formația pregătită de Mirel Rădoi a învins-o pe ”U” Cluj, scor 3-0, în primul meci din play-off-ul ediției 2024/2025 din SuperLiga României. Oltenii s-au impus prin golurile marcate de Mekvabishvili (minutul 38), Mora (minutul 61 ) și Lukic (minutul 80).
Jucătorii din Craiova au început în forța partida cu ”U” Cluj și a ratat mai multe șanse de a deschide scorul. În cele din urmă, Anzor Mekvabishvili a reușit să treacă de Lefter și a deschis scorul cu un șut din interiorul careului. Astfel, elevii lui Rădoi au intrat la vestiar cu un avantaj de un gol.
Ioan Ovidiu Sabău a făcut ulterior trei schimbări, însă fără succes. Tehnicianul român spera să revitalizeze echipa cu aceste mutări, însă nu a reușit acest lucru. În minutul 61, Craiova a dus scorul la 2-0, prin reușita lui Carlos Mora. După alte câteva minute, și-a trecut numele pe tabelă și Lukic (minutul 80).
Înainte de startul play-off-ului, Universitatea Craiova era pe locul al patrulea în play-off, cu 26 de puncte.
Declarațiile lui Mirel Rădoi de dinainte de meciul cu ”U” Cluj
Mirel Rădoi a spus la conferința premergătoare meciului cu U Cluj că, în cazul unei victorii contra ardelenilor, echipa lui va avea şanse mari să câştige titlul de campioană în acest sezon.
“Sunt cele mai bune şase echipe, e diferenţa foarte mică de puncte. Pe lângă asta, sunt şi cele mai bune şase echipe calificate în play-off. Oricât am fi preferat alte echipe, să zicem, cred că, până la urmă, sunt cele mai bune şase echipe.
Într-adevăr, e un nou campionat în care e important pentru noi, la final, locul pe care terminăm, dar mai important pentru mine, în momentul de faţă, e să văd cum reacţionează jucătorii.
După această partidă cu o victorie, nu mă voi uita la clasament, pentru că noi avem un target stabilit. Când ne vom uita la clasament sper ca în acel timp să fim şi campioni.
Da, primul meci e cel mai greu, în general la noi români prima şi ultima impresie contează. Pentru noi e cu atât mai importantă prima impresie, pentru că jucăm în faţa publicului pe care îi aşteptăm la stadion, cu siguranţă că vor fi cel puţin 20.000 de olteni şi trebuie să-i facem fericiţi.
Dacă vom reuşi să câştigăm partida cu ‘U’ Cluj, avem şanse mari să câştigăm titlul. De aici pleacă şi calculul. După aceea discutăm ce se poate întâmpla cu Rapid şi mergem de la echipă la echipă şi vedem ce se poate întâmpla în funcţie de punctele noastre care le acumulăm. Acum contează foarte mult şi ce fac între ele şi celelalte echipe.”, a declarat fostul selecționer al naționalei de tineret a României.