Campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 a început oficial vineri, 4 aprilie, la ora 00:00, și se va încheia pe data de 3 mai, la ora 07:00, anunță Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În această perioadă, toate activitățile de promovare electorală trebuie să respecte un set strict de reguli stabilite prin legislația în vigoare, atât în ceea ce privește conținutul mesajelor, cât și mijloacele utilizate pentru difuzare.
Eticheta obligatorie pentru materialele electorale în campania electrorală
Potrivit AEP, toate materialele publicitare politice, indiferent de forma lor, afișe, materiale video sau audio, postări online sau reclame în presă, trebuie să conțină o etichetă completă care să includă:
- indicația clară că este vorba despre un material publicitar politic;
- numele candidatului sau al formațiunii politice în numele căreia este difuzat;
- datele de contact (adresă de e-mail, adresa poștală a candidatului sau sediul partidului);
- mențiuni privind tehnicile de vizare a publicului;
- sursa finanțării materialului – exclusiv din fonduri legale, conform Legii nr. 334/2006;
- dacă este cazul, mențiuni despre promovarea electorală plătită;
- codul unic de identificare al mandatarului financiar (CMF) înregistrat la AEP.
Această măsură vine în urma Regulamentului (UE) 2024/900 privind transparența în publicitatea politică, fiind prima campanie electorală din România în care această normă este aplicată.
A început campania. Ce este interzis în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2025
În timpul campaniei, sunt interzise:
- mesajele discriminatorii sau care incită la ură și intoleranță;
- folosirea vehiculelor inscripționate cu imagini, slogane sau nume ale candidaților;
- organizarea de spectacole, concerte, focuri de artificii și alte manifestări publice festive;
- utilizarea de bannere, mesh-uri, corturi și panouri publicitare;
- publicitatea luminoasă, proiectele speciale, steagurile publicitare sau structurile autoportante.
Toți competitorii politici au avut obligația de a îndepărta materialele de propagandă existente până la începerea campaniei, în caz contrar fiind pasibili de sancțiuni.
Unde se pot depune plângeri privind campania electorală
Plângerile referitoare la activitățile electorale desfășurate prin platforme online foarte mari trebuie adresate Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României.
Toate regulile complete privind campania pot fi consultate pe site-urile oficiale ale AEP și BEC.
Nicușor Dan, primul candidat activ în teren
Candidatul independent Nicușor Dan a fost printre primii care au demarat acțiuni de campanie la miezul nopții. Acesta a participat, alături de voluntarii din echipa sa, la o acțiune de lipire a afișelor electorale, parte a campaniei „România Onestă”. Într-o înregistrare video publicată pe Facebook, Nicușor Dan a transmis un mesaj de mobilizare:
„Vreau să mulţumesc voluntarilor care au făcut campanie până acum. Acum începe campania electorală adevărată, efortul trebuie multiplicat.”
Ce tipuri de materiale sunt permise în perioada campaniei
În perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025, sunt permise următoarele tipuri de materiale și activități:
- afișe electorale conforme cu dimensiunile și locațiile prevăzute de lege;
- materiale audio și video difuzate în mass-media, cu respectarea normelor CNA;
- publicitate în presa scrisă;
- materiale tipărite – broșuri, pliante, flyere;
Mesajul AEP pentru toți competitorii electorali la alegerile prezidențiale
Autoritatea Electorală Permanentă le amintește tuturor actorilor politici că sunt responsabili pentru desfășurarea unei campanii corecte, transparente și conforme cu normele europene și naționale:
„Este interzisă folosirea mesajelor sau a sloganurilor discriminatorii, a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă şi a oricăror forme, mijloace, acte şi acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică.” au declarat reprezentanții AEP.
Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 sunt decisive pentru direcția politică a României în următorii cinci ani. Cetățenii vor avea ocazia să aleagă un nou președinte, într-un context intern și internațional complex, marcat de transformări economice, sociale și geopolitice.