Premierul britanic, Keir Starmer, și președintele american, Donald Trump, au avut o discuție telefonică despre negocieri „productive” pentru un acord economic între Marea Britanie și Statele Unite, anunță Downing Street. Anunțul vine după ce președintele american a declarat luna trecută că un „adevărat acord comercial în care taxele vamale nu vor mai fi necesare” va fi semnat între cele două țări, conform AFP.
„Ei au discutat despre negocieri productive între echipele lor despre un acord al prosperităţii economice între Regatul Unit şi Statele Unite şi au convenit ca aceste negocieri să continue într-un ritm susţinut săptămâna aceasta”, a anunţat, duminică, într-un comunicat, Downing Street.
După ieșirea din Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2021, Londra vizează un acord comercial cu principalul său aliat, Statele Unite, care să o ajute să evite taxele vamale americane aplicate multor țări europene.
Industria siderurgică britanică este deja afectată de taxe vamale, însă Londra nu a promis măsuri de ripostă, spre deosebire de Uniunea Europeană.

Potrivit presei britanice, Guvernul de la Londra ar putea reconsidera impozitul pe serviciile digitale, care vizează giganții americani din domeniul tehnologic, pentru a evita noi taxe vamale și a obține un acord comercial favorabil cu Washingtonul.
Luna trecută, în cadrul unei vizite a premierului Keir Starmer, Donald Trump le-a dat britanicilor speranțe, asigurându-i că Statele Unite și Regatul Unit vor semna „un adevărat acord comercial în care taxele vamale nu vor fi necesare”. Dar, cu toate acestea, acordul continuă să întârzie să se finalizeze.
Conform unui comunicat al Downing Street, discuțiile dintre cei doi lideri au început cu „cele mai bune urări” de sănătate din partea lui Donald Trump pentru regele Charles al III-lea – Regele a fost nevoit să anuleze mai multe angajamente vineri, fiind internat din cauza „efectelor secundare” ale tratamentului pentru cancer.