Autoritățile bulgare au blocat intrarea în Uniunea Europeană pentru cinci ani a doi spioni ruși, pe care îi acuză că și-au creat identități false care să îi ajute în obținerea pentru regimul de la Kremlin a unor informații sensibile.
Agenția de Stat pentru Securitate Națională (SANS) a declarat că cei doi au locuit anterior în Bulgaria sub numele de Denis Rashkov și Diana Rashkova. Potrivit SANS, cetățenii ruși au fost identificați acum ca Vladimir Nikolaevici Goroșkin, născut în Kaliningrad la 28 decembrie 1984, și Tatiana Anatolievna Goroșkina, născută în Hvatovka, în regiunea Saratov, la 9 martie 1986.
„Vladimir Gorochkin și Tatiana Gorochkina sunt ofițeri de informații, participanți la o operațiune a Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, care vizează colectarea de informații cheie folosind identități străine”, se arată într-un comunicat al DANS, care a făcut publice și datele și locurile de naștere ale celor doi.
Principalul obiectiv al prezenței cuplului în Bulgaria era acela de a obține documentele de identitate bulgare necesare și de a creea povești de viață credibile care să le valideze aceste documente, astfel încât să le poată utiliza mai târziu în scopul colectării de informații în afara teritoriului bulgar. Cel mai probabil, ei plănuiau să treacă granița în România pentru a ajunge mai apoi în țările din vestul Europei.

Nu sunt primii spioni ruși prinși în Bulgaria
Bulgaria depune eforturi susținute pentru a contracara rețelele de spionaj rusești. La începutul lunii februarie, un angajat al Ministerului de Interne a fost arestat pentru că ar fi divulgat informații clasificate către personalul ambasadei ruse din Sofia. La sfârșitul lunii ianuarie, biroul procurorului a emis un mandat european de arestare pentru șase spioni ruși care ar fi fost implicați în atacuri asupra fabricilor de armament din țară.
Ambasada Rusiei la Sofia a refuzat să comenteze evenimentul, potrivit celor de la POLITICO. Comunicatul de presă emis de autoritățile de la Sofia precizează că celor două persoane li s-a interzis intrarea și șederea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu prevederile Legii privind Străinii în Republica Bulgaria, ca măsură administrativă coercitivă. Această decizie a fost luată pe baza suspiciunii că aceste persoane acționează împotriva securității Bulgariei.
Porumbelul acuzat de indieni că spionează pentru China a fost eliberat