Spania și-a confirmat supremația în fotbalul mondialal printr-un nou triumf, devenind campioană olimpică după ce a învins Franța cu 5 – 3 într-un meci dramatic care a necesitat prelungiri. Partida a fost una spectaculoasă pentru cei peste 50.000 de spectatori care au luat cu asalt stadionul Parc de Princes din Paris, cu răsturnări de situație și momente de tensiune.
La Jocurile Olimpice, echipele de fotbal au fost alcătuite în principal din jucători tineri, născuți după 1 ianuarie 2001, cu posibilitatea de a include până la trei jucători mai în vârstă ca derogare. Spania a reușit să ajungă în finală și să cucerească medalia de aur, după un parcurs dificil în care au terminat pe locul secund în Grupa B, în spatele Egiptului, singura echipă care i-a învins la Jocurile Olimpice din acest an (1 – 2).
Spania nu mai câștigase o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1992
Ibericii au înregistrat victorii importante împotriva Uzbekistanului (2 – 1) și Republicii Dominicane (3 – 1), iar în fazele eliminatorii au trecut de Japonia cu 3 – 0 și de Maroc cu 2 – 1, înainte de a înfrunta Franța în finală.
De cealaltă parte, Franța, condusă de Thierry Henry, a avut un parcurs perfect în faza grupelor și în meciurile eliminatorii, câștigând toate partidele și primind un singur gol până în finală. Franța a învins echipe precum SUA (3 – 0), Guinea (1 – 0), Noua Zeelandă (3 – 0), Argentina (1 – 0) și Egipt (3 – 1).
Deși Spania nu mai câștigase o medalie de aur la Jocurile Olimpice din 1992, când au învins Polonia cu 3 – 2, iar Franța nu mai triumfase din 1984, când au învins Brazilia cu 2 – 0, finala din acest an s-a dovedit a fi una memorabilă, Spania câștigând cu 5-3 după prelungiri.
Echipele de start din finala Jocurilor Olimpice
Franța (4-1-2-1-2): Restes – Sildilia, Bade, Lukeba, Truffert – Kone – Millot, Chotard – Olise – Lacazette, Mateta
Rezerve: Nkambadio, Locko, Magassa, Doue, Akliouche, Kalimuendo-Muinga, Cherki
Antrenor: Thierry Henry
Spania (4-2-3-1): Tenas – Pubill, Garcia, Cubarsi, Miranda – Barrios, Baena – Oroz, Lopez, Gomez – Ruiz
Rezerve: Garcia, Pacheco, Sanchez, Gutierrez, Bernabe, Turrientes, Camello
Antrenor: Santi Denia
Spain Dashes France's hopes of Gold Medal in Mens football Final in a 3-5 goal glut .🇪🇸🇫🇷💚🤍⚽️#FRAESP #Olympics #Paris2024 #football pic.twitter.com/0ODuNEeKHl
— SportsDey💚🤍 (@SportsDey247) August 9, 2024
Spectacol în fața a peste 50.000 de spectatori
Franța a deschis scorul devreme, profitând de o eroare uriașă a portarului Tenas, dar Spania a răspuns rapid și decisiv, preluând conducerea prin două goluri marcate de Fermin Lopez și un gol splendid al lui Baena din lovitură liberă. Minutul 28 si ibericii conduceau deja cu 3 – 1. Franța nu s-a lăsat însă învinsă și a revenit în joc prin golurile lui Akliouche și Mateta, ultimul venind dintr-un penalty acordat în minutul 93 după consultarea VAR-ului de către Ovidiu Hațegan.
Cu scorul de 3 – 3 la finalul celor 90 de minute, meciul a intrat în prelungiri, unde Spania a arătat din nou de ce este campioană europeană. Golul din minutul 100 al lui Sergio Camello a fost urmat de un altul în ultimele momente ale prelungirilor, ibericii asigurându-și victoria cu 5 – 3 și titlul olimpic.
Acest succes la Jocurile Olimpice vine la doar câteva săptămâni după ce Spania a câștigat Campionatul European din Germania, confirmându-și astfel statutul de putere dominantă în fotbalul european. Anul acesta, Spania a mai obținut și trofeele Europene la masculin U19 și la feminin U19 și U17, ceea ce indică din toate punctele de vedere un viitor promițător pentru fotbalul iberic. Asta dacă nu era deja clar pentru toți fanii sportului cu balonul rotund că Spania va domina fotbalul european și în anii următori!