Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a primit o condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul București și poate fi atacată cu apel de către avocații săi.
Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, condamnată la închisoare cu executare
Potrivit comunicatului emis de Tribunalul București, Sorina Pintea a fost găsită vinovată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, pentru două acte materiale. În plus față de pedeapsa cu închisoarea, magistrații au interzis fostului ministru să ocupe funcții în autoritățile publice sau să exercite funcția de manager în cadrul unui spital public timp de 3 ani. Totodată, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 10.000 de euro, reprezentând valoarea mitei primite, și menținerea sechestrului asigurător asupra unor bunuri deținute de Sorina Pintea.
Avocații acesteia au la dispoziție 10 zile pentru a depune apel împotriva acestei hotărâri.
„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani”, a decis Tribunalul București.
De ce este acuzată Sorina Pintea
Acuzațiile împotriva Sorinei Pintea se referă la perioada în care aceasta era manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Potrivit procurorilor, ea ar fi primit mită în două tranșe, în valoare totală de 10.000 de euro și 120.000 de lei, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în schimbul unor favoruri legate de un contract de achiziție publică încheiat de spital cu respectiva societate.
Fostul ministru s-a aflat în arest preventiv în acest dosar pentru o perioadă scurtă, fiind ulterior plasată sub control judiciar. Avocații au invocat, printre altele, starea de sănătate precară a clientei lor, care suferă de o boală autoimună rară și gravă.