Parlamentul și-a desemnat, marți, noii președinți ai celor două Camere, în urma numirii lui Ilie Bolojan ca prim-ministru și a lui Ciprian Șerban ca ministru al Transporturilor. În locul acestora, Sorin Grindeanu a fost ales președinte al Camerei Deputaților, iar Mircea Abrudean a preluat conducerea Senatului.
Sorin Grindeanu, noul președinte al Camerei Deputaților. Mircea Abrudean, la șefia Senatului
Plenul Camerei Deputaților l-a ales pe Sorin Grindeanu președinte, cu 201 voturi „pentru” și 20 „împotrivă”, într-un vot secret pe bază de buletine. Contracandidatul său, Ionel Goideanu (S.O.S. România), a obținut 20 de voturi „pentru” și 201 „împotrivă”.
„Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună, în limitele democratice, astfel încât fiecare dintre noi să ne putem duce la capăt mandatele pe care le-am primit de la cetăţeni, cu bună credinţă”, a spus Sorin Grindeanu, în plen.
De interes și: Ciprian Șerban preia mandatul de la Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor
La Senat, Mircea Abrudean a fost desemnat președinte cu 89 de voturi „pentru” și 28 „împotrivă”. Contracandidații săi au fost Chelaru Mircea, susținut de AUR, care a obținut 27 de voturi „pentru” și 90 „contra”, și Dumitru Manea, din partea S.O.S. România, care a primit un singur vot „pentru” și 116 „împotrivă”.
„Să fim responsabili, să fim deschiși, să lucrăm pentru cetățenii României pentru că ăsta e rolul Instituțiilor Statului”, menționează Abrudean.
Grupul parlamentar al PSD l-a propus pe Sorin Grindeanu, președinte interimar al partidului, pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, în urma numirii lui Ciprian Șerban în funcția de ministru al Transporturilor. Votul a avut loc în ședința de plen programată la ora 12.00. Tot la ora 12.00 a fost convocată și ședința Senatului, unde PNL l-a nominalizat pe Mircea Abrudean pentru funcția de președinte, devenită vacantă după numirea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru.
