Șoferii care au primit o amendă de circulație au posibilitatea de a contesta amenda.
Acesta reprezintă un drept fundamental. Acest demers nu este simplu, fiind necesare mai multe documente și respectarea unor cerințe specifice.
Șoferii care sunt amendați în trafic vor putea contesta sancțiunea și la judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul lor.
Legea 254/2023 prevede ca procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor rutiere pot fi contestate și la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul. “Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.
Cererea pentru contestarea amenzii cuprinde două părți
În prima parte, persoana în cauză trebuie să menționeze datele personale, CNP-ul și domiciliul. În partea a doua trebuie să se specifice seria și numărul procesului verbal și sancțiunile primite, după caz. Este vorba despre puncte de amendă, puncte penalizare și reținerea permisului de conducere/suspendarea dreptului de a conduce pentru o anumită perioadă.
Dacă vor să conteste amenda primită, șoferii trebuie să întocmească un dosar care să cuprindă o serie de acte.
Respectiv plângerea; copia procesului verbal; dovada plății taxei judiciară de timbru de 20 lei; alte documente justificative. Pentru actele care se depun în copie, persoanele în cauză trebuie să scrie pe fiecare pagină “conform cu originalul” și să semneze. Plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor se soluționează cu precădere.
Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel.
Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii. Potrivit articolului 19 din OUG nr. 80/2013, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi calea de atac împotriva hotărârii pronunţate, se taxează cu 20 lei.
Premiile Cesar 2024: Cine se luptă pentru Oscarurile franceze