„Povestea” e următoarea: Doi astronauți americani au plecat într-o misiune de testare către Stația Spațială Internațională pe 5 iunie și se așteptau să se întoarcă acasă în câteva zile. Dar lucrurile nu au mers tocmai conform planului…Nu e film, e realitatea, dar sigur se va face un film. Deoarece e o situație incredibilă: Barry „Butch” Wilmore și Sunita Williams sunt încă acolo, „plutind” deasupra Pământului…
Cei doi par că sunt „blocați la infinit” în spațiu și se confruntă acum cu perspectiva sumbră de a pierde vara în întregime și chiar de a petrece Crăciunul și Anul Nou în spațiu, potrivit BBC.
Barry “Butch” Wilmore, 61 de ani și Sunita Williams, 58 de ani, au zburat cu o navă spațială Boeing Starliner către stație. A fost primul zbor de acest gen cu oameni la bord și a fost un test conceput pentru a vedea cum funcționează noua navă spațială înainte de a fi utilizată mai regulat. Problemele au apărut însă treptat: scurgeri în sistemul de propulsie și unele dintre propulsoare s-au oprit.
Deși au ajuns în siguranță la stația spațială, vor avea nevoie de un mod alternativ de transport pentru a ajunge acasă, dacă Starliner nu este considerat sigur să se întoarcă pe Pământ.
La un briefing de presă de miercuri, oficialii NASA au spus că nu au fost luate decizii ferme în ceea ce privește următorii pași.
„Opțiunea noastră principală este să îi returnăm pe cei doi pe Starliner”, a spus Steve Stich, managerul programului de echipaj comercial al NASA. „Cu toate acestea, am făcut planificarea necesară pentru a ne asigura că avem alte opțiuni deschise”.

Astronauți în spațiu și pământeni în derivă: Se fac planuri încă
O posibilă opțiune care este luată în considerare este de a atașa cei doi astronauți la o misiune care este programată să se lanseze în septembrie și de a-i returna pe pământ cu acea misiune în februarie 2025.
Zborul către stația spațială va fi efectuat de o navă SpaceX Crew Dragon. Planul inițial era ca patru membri ai echipajului să fie la bord, dar două dintre locuri puteau fi lăsate goale dacă era necesar. Acest plan ar însemna că astronauții vor petrece mai mult de opt luni – în loc de opt zile – la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Dacă este folosit Crew Dragon, ambarcațiunea Starliner va fi returnată pe Pământ fără niciun echipaj, sub control computerizat. Oficialii NASA au spus că ar putea dura o săptămână sau mai mult pentru ca o decizie finală să fie luată.
Ken Bowersox, directorul de operațiuni spațiale al NASA, a declarat reporterilor că șansele de întoarcere fără echipaj a Starliner „au crescut puțin în funcție de locul în care s-au desfășurat lucrurile în ultima săptămână sau două.” „De aceea ne uităm mai atent la acea opțiune pentru a ne asigura că ne putem descurca”, a spus el.
Cei doi astronauți au primit haine de pe Space X
Folosirea unei nave SpaceX pentru a returna astronauții ar fi o lovitură pentru Boeing, care de ani de zile a încercat să concureze cu compania și cu mai experimentatul său Crew Dragon.
La începutul acestei săptămâni, NASA a folosit o rachetă SpaceX pentru a livra mai multe alimente și provizii către ISS, inclusiv haine suplimentare pentru cei doi astronauți.
Luna trecută, într-un scurt briefing de presă, cei doi au spus că sunt „absolut încrezători” în călătoria de întoarcere, iar Starliner a fost „cu adevărat impresionant”.
„Am fost foarte ocupați aici”, a spus Williams reporterilor în timpul unui briefing recent. „E bine să plutesti. Mă simt bine să fiu în spațiu și să lucrez aici cu echipa Stației Spațiale Internaționale”, a spus ea. „Deci da, este grozav să fii aici sus”.
Boeing spera că prima misiune Starliner va deschide calea pentru utilizarea regulată a capsulei sale pentru misiuni dus și înapoi către stație. Space X Crew Dragon a fost aprobat pentru misiunile NASA din 2020.

Și alți astronauți au stat mult în spațiu
Deși astronauții vor petrece mult mai mult timp în spațiu decât au planificat inițial, alții au petrecut perioade mult mai lungi deasupra suprafeței Pământului. Rusul Valeri Polyakov a petrecut 437 de zile în spațiu la bordul stației spațiale Mir la mijlocul anilor 1990.
Anul trecut, Frank Rubio s-a întors de la ISS după 371 de zile, cel mai lung timp petrecut de un american în spațiu. Iar rusul Oleg Kononenko, aflat de asemenea la bordul ISS, este prima persoană care a petrecut peste 1.000 de zile în spațiu pe parcursul carierei sale.
În briefing-urile și interviurile lor, cei doi americani au fost optimiști cu privire la situația lor. „Nu mă plâng că suntem aici pentru câteva săptămâni în plus”, a spus doamna Williams luna trecută.
Așa cum stau lucrurile însă, „perechea” s-ar putea să fie acolo pentru multe săptămâni de acum încolo.
Probleme pe „drumul” către ISS
O serie de probleme întâmpinate la sistemul de propulsie al capsulei Starliner a prelungit misiunea celor doi pe o perioadă nedeterminată. Cinci dintre cele 28 de propulsoare de manevră ale Starliner s-au oprit în timpul călătoriei de 24 de ore către ISS, o supapă de propulsie nu s-a închis corespunzător şi au existat cinci scurgeri de heliu, folosit pentru presurizarea propulsoarelor.
Oficialii NASA şi inginerii Boeing şi-au concentrat atenţia asupra propulsoarelor defecte şi intenţionează să efectueze teste suplimentare timp de mai multe săptămâni înainte de a permite capsulei Starliner să îi readucă pe Wilmore şi Williams pe Pământ. Aceste teste includ utilizarea unor propulsoare identice la baza White Sands Missile Range din New Mexico pentru a obţine informaţii referitoare la cauzele problemelor întâmpinate la propulsoare în spaţiu.
Citiți și: Fără precedent: Astronauții ISS, „sechestrați” pe stația spațială