Situație gravă în Slănic Prahova, acolo unde craterul s-a extins, iar strada surpată riscă să prăbușească mai multe clădiri, inclusiv o grădiniţă, unde s-au produs deja fisuri în pereți. Între timp, peste 40 de locatari din trei blocuri au fost evacuați, iar perimetrul de siguranță a fost extins.
Potrivit informațiilor apărute, nu mai e permis nici măcar traficul pietonal. Experții trimiși din Capitală n-au stabilit deocamdată cauza preliminară, dar nu este exclus ca surparea să fie provocată de un curs de apă, pentru că nivelul unui lac din zonă a scăzut inexplicabil cu 2-3 metri în doar câteva săptămâni.
Terenul în zona afectată de surpare s-a tasat cu încă 20 de centimetri
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că drumul care s-a surpat în Slănic Prahova a fost construit peste o mină.
„S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine? Acolo s-au dat nişte autorizaţii când s-au făcut acele drumuri, sunt anumite istorii. În schimb, am văzut reacţia statului român şi a situaţiilor de urgenţă care au intervenit imediat. Am văzut cum a intervenit prefectura, s-au mutat 42 de familii, s-au găsit soluţii. Aia am văzut”, a spus Marcel Ciolacu la Palatul Parlamentului, întrebat ce părere are despre situaţia de la Slănic Prahova, unde o stradă s-a surpat.

Care sunt variantele luate în calcul de experți
Vizual, craterul pare să se fi mărit din nou, dar cei care vor stabili cu exactitate acest lucru vor fi specialiștii care au montat în ultimele două zile mai mulți senzori.
Perimetrul este stabilit în continuare la aproximativ 50 de metri de surpare și nimeni nu se poate apropia. Este a treia zi în care este această situație și oamenii spun că așteaptă un răspuns de la autorități.
Prefectul a mai precizat că sunt luate în calcul mai multe variante, inclusiv ca surparea să aibă loc la rețeaua de gaze, în urma unor lucrări care au fost făcute de curând. Specialiștii se gândesc și la varianta unui lac subteran, dar iau în calcul și o galerie care să fi fost săpată în urmă cu foarte mulți ani în urmă și despre care să nu mai știe nimeni.
CITIȚI ȘI: