Sindicatul Europol reclamă presiunile la care sunt supuși polițiștii în ultimele zile, acuzând șefii din Poliție că le cer agenților “să facă orice” pentru a bloca acțiunile de protest organizate de transportatori și fermieri. Totodată, reprezentanții sindicatului susțin că “au fost create premisele unui nou 10 august” în urma acțiunilor dispuse de ministrul Predoiu și secretarul de stat Despescu.
Prin intermediul unui comunicat public postat și pe rețelele de socializare, Sindicatul Europol transmite că polițiștilor li s-a cerut să blocheze drumurile publice cu mașinile de poliție pentru a împiedica înaintarea transportatorilor și fermierilor ieșiți la protest. Totodată, polițiștilor li s-ar fi cerut să culeagă informații din orice sursă posibilă legate de cei care participă la acțiunile de protest organizate în aceste zile.
Sindicatul Europol: “Ne-au pus politicienii să fugărim fermierii şi transportatorii”
„Coaliţiei de guvernământ îi este frică de democraţie şi foloseşte poliţiştii şi jandarmii să intimideze cetăţenii. În cazul de faţă fermierii şi transportatorii. Sunt momente care ne aduc aminte de pandemie, cu ordonanţele militare ilegale şi cu armata scoasă pe străzi, tot la intimidare. Din păcate, după acţiunile dispuse de ministrul Predoiu şi secretarul de stat Despescu, sunt create premisele unui nou «10 august»”, a transmis recent sindicatul Europol pe Facebook.
„Da, ne-au pus politicienii să fugărim fermierii şi transportatorii. Să le blocăm accesul pe drumurile publice, să îi oprim ca nu cumva să ajungă în faţa Guvernului, să-şi exercite dreptul de a manifesta, prevăzut de art. 39 din Constituţie. Faţă de mii de poliţişti s-a pus presiune în aceste zile să facă ORICE pentru a bloca fermierii pe drumurile publice. Şi când spunem ORICE, ne referim inclusiv la situaţiile în care le-au cerut să plaseze autospecialele perpendicular pe sensurile de deplasare de pe drumul public pentru ca protestatarii să nu poată să înainteze. Li s-a cerut poliţiştilor să culeagă informaţii din orice sursă ca mai apoi să folosească orice canale pentru a-i bloca”, au mai scris cei de la Europol în comunicatul emis.
Sindicatul Europol: “Unii șefi din Poliție sunt slugi ale oamenilor politici”
Mai mult decât atât, reprezentanții Europol au dat publicității și un fragment dintr-o discuție purtată de un șef din instituție, identificat drept “IPJ ADJ OP Coman Aurel”. Nemulțumit de faptul că a aflat “de la 112” despre proteste, acesta le-a cerut polițiștilor să se mobilizeze și să posteze informații despre proteste.
„Evident, toate aceste demersuri sub «îndrumările» ameninţătoare ale unor şefi, slugi ale oamenilor politici, de regulă «împuterniciţi» sau «desemnaţi» care nu cârâie în faţa ordinelor venite din partea celor care ocupă funcţii politice, respectiv Predoiu, secretarul de stat Despescu sau şeful Poliţiei Române, care ocupă tot o funcţie politică, fiind numit de ministrul de interne în funcţie”, au precizat reprezentanții sindicatului Europol.
“JOS LABELE de pe structurile MAI”
În condițiile în care polițiștilor li s-ar fi cerut să blocheze drumurile publice pentru a bloca înaintarea protestarilor, Sindicatul Europol le transmite cadrelor MAI să refuze îndeplinirea dispozițiilor și ordinelor ilegale. Spre exemplu, blocarea drumului cu o autospecială este interzisă prin procedurile Poliției Rutiere.
„Le cerem poliţiştilor/jandarmilor să refuze dispoziţiile/ordinele ilegale şi să nu facă compromisuri pentru a salva clasa politică şi guvernanţii de contactul cu realitatea din ţară. Nu vă sacrificaţi pentru guvernanţii care nu au dat doi bani pe drepturile voastre, chiar de curând, când s-a pus problema aplicării legii salarizării. Pentru cetăţenii care critică şi condamnă poliţiştii pe care îi văd în stradă, să ştiţi că nu sunt ei de vină, ci şefii lor care îi obligă la aceste gesturi. Iar celor care ne conduc le spunem JOS LABELE de pe structurile MAI. Poliţia şi Jandarmeria sunt în slujba cetăţenilor, nu a celor care azi ocupă vremelnic funcţii politice de conducere în instituţiile statului!”, mai transmite Europol.
CITEȘTE ȘI: Transportatorii şi fermierii nu renunță la proteste după întâlnirea cu Marcel Ciolacu