Proteste de amploare din partea angajaților Metrorex ar putea să zguduie din nou metropola bucureșteană, la trei ani distanță de momentul în care o grevă a sindicaliștilor de la Metrou a paralizat traficul în Capitală. „Ne apucăm de pichetări, mediere, consultare şi, dacă tot nu ne înţelegem (cu conducerea Metrorex, n.r.), în maximum 3 săptămâni putem să ajungem şi la greva propriu-zisă”, au amenințat sidicaliștii, făcând referire la discuțiile finale pe care urmează să le aibe cu conducerea Metrorex la începutul săptămânii viitoare. Sindicaliștii de la metrou amenință cu grevă generală în preajma alegerilor prezidențiale. „Ne apucăm de ce ştim mai bine!”.
Pe fondul discuțiilor tensionate cu conducerea Metrorex în privința unor aspecte din cotractul colectiv de muncă, sindicaliștii de la Metrou amenință cu declanșarea, în preajma alegerilor prezidențiale, a unei greve generale. Momentul care ar putea să paralizeze din nou traficul în București – așa cum s-a întâmplat în 2021, la ultima grevă generală a sindicatelor din cadrul Metrorex -, este planificat chiar în ziua în care se vor împlini 45 de ani de la darea în folosință a primului tronson din subteran, potrivit Agerpres.
Termen până pe 31 octombrie
31 octombrie este data limită pe care Sindicatul de la metroul bucureștean a stabilit-o drept ultimatum pentru conducerea Metrorex în ceea ce privește soluționarea unor cereri privind contractul colectiv de muncă. Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri, la capătul căreia, în cazul în care sindicaliștii nu vor obține promisiuni certe în cazul rezolvării revendicărilor solicitate, va începe numărătoarea inversă până la greva generală. „În cazul în care negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanşată greva generală”, a declarat, duminică, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Marian Artimon.
„Ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală!”
„Ne-am certat, ei tot că nu, şi le-am mai dat o şansă până pe 31 octombrie să mai negociem. Dacă nu, ne apucăm de ce ştim mai bine, de bătaie, de ieşit în stradă, de luptă sindicală, pentru că nu se poate. Atunci când are o lege care spune să-ţi ia drepturile ţi le ia şi atunci când are o lege care îi obligă să dea drepturi uită să ţi le dea. Noi nu ne certăm pe prostii, noi vrem banii care ni se cuvin, pe care sunt obligaţi de lege să ni-i dea: adică o indexare, nu e o creştere salarială, e o indexare cu rata inflaţiei şi cu salariul minim european cu care ne lăudăm atât de tare când ne ducem la OCDE la nivel european, şi când este să le dăm la cetăţeni, la salariaţi, uităm să-l dăm. Avem o lege care spune că statutul personalului feroviar are un anumit nivel de salarizare în funcţie de salariul minim brut pe economie. Atâta timp cât ăla a crescut cu 1.050 de lei, trebuia să ne crească cu 1.050 de lei şi nouă. Prin faptul că le plafonează, înseamnă că noi rămânem femei de serviciu cu sistemul personalului feroviar calificat”, a punctat Artimon.
„Nu cred că vor la puşcărie pentru că nu vor să respecte o lege!”
Liderul sindical a precizat și care este termenul dincolo de care sindicaliștii vor începe „războiul” în stradă, cu conducerea Metrorex. „Noi le-am propus o nouă rundă de negocieri mâine, la ora 11:00, la sediul Metrorex şi trebuie să ne confirme. Până pe 31 am dat o prelungire. Sperăm să ne înţelegem. Mai avem câteva chestii de pus la punct şi să înţeleagă că ei sunt obligaţi de lege să dea aceşti bani. Dacă nu-i dau, e abuz în serviciu. Nu cred că vor la puşcărie pentru că nu vor să respecte o lege”, a susţinut el. Potrivit lui Marian Artimon, în cazul în care negocierile eşuează, în maximum trei săptămâni, sindicaliştii de la metrou ar putea intra în grevă exact în ziua în care Metrorex împlineşte 45 de ani de la darea în exploatare a primului tronson al metroului bucureştean, respectiv 19 noiembrie 1979.
Grevă general pe 19 noiembrie, când se împlinesc 45 de ani de activitate Metrorex
„Dacă nu ne înţelegem, ne apucăm de pichetări, mediere, consultare şi, dacă tot nu ne înţelegem, în maximum 3 săptămâni putem să ajungem şi la greva propriu-zisă. Pe 19 noiembrie Metrorexul face 45 de ani de activitate şi noi am mai sărbătorit zilele de la momentul în care am dat în exploatare metroul prin grevă. Noi sperăm totuşi, fiind o vârstă frumoasă, 45 de ani, să reuşim să facem ceva frumos pentru publicul călător. Noi întotdeauna ne gândim la cetăţeni pentru că ei sunt stăpânii, ei sunt cei care merg cu trenul şi, prin faptul că dânşii circulă cu metroul, în mod normal statul ar trebui să plătească subvenţia pentru dumnealor. Dacă statul refuză să o plătească, nu putem decât să ne unim, să certăm statul că nu-şi respectă cuvântul”, a precizat Artimon. Ultima oară când a fost declanșată o grevă generală a sindicaliștilor s-a petrecut în vara lui 2021, când decizia sindicaliștilor de a înceta lucrul în subteran a generat un adevărat haos în traficul din București.
CITEȘTE ȘI:
Metrorex transformă zona 1 Mai în șantier rutier începând cu 24 august 2024