Confederaţia Sindicală Cartel Alfa propune o dezbatere publică privind sistemul fiscal şi distribuirea sarcinii fiscale între capital şi cetăţean, pentru a bloca ceea ce pare a fi intenția guvernanților, respectiv întoarecerea la politicile fiscale din 2000-2005, în care pragul maximal de impozitare a fost aplicat de la nivelul salariului mediu pe economie.
Reprezentanții Cartel Alfa spun că actuala coaliţie a început discuţiile interne referitoare la politica fiscală, în absenţa unei dezbateri publice şi, după toate aparenţele, fără să aibă în vedere interesele majorităţii cetăţenilor”.
„Din informaţiile apărute public până acum, se poate contura intenţia guvernanţilor de a relua politicile fiscale nefericite ale anului 2000-2005, în care pragul maximal de impozitare a fost aplicat de la nivelul salariului mediu pe economie. Această tendinţă se observă şi în modalitatea în care astăzi se aplică facilităţile fiscale pentru bonuri de valoare. În plus, propunerea unui sistem fiscal progresiv cu numai două praguri, în care al doilea prag (cel maximal) să fie aplicat de la un nivel atât de scăzut al veniturilor, ratează complet scopul: introducerii unor trepte progresive de impozitare, realizarea justiţiei sociale şi reducerea inegalităţilor”, au transmis reprezentanții Cartel Alfa, prin intermediul unui comunicat.
Cartel Afla: În România nu există creștere economică, este „debalansată”. Sindicatele amenință cu greva generală

Cartel Alfa a corelat datele economice din Europa și susține că în România nu se poate vorbi despre o creștere economică.
„Distribuţia creşterii economice în Uniunea Europeana este de 47% către cetăţean şi 41,9% către capital, pe când în România această distribuţie este complet debalansată, cu un raport inversat: adică 56% din PIB merge către capital (angajator) şi 35% către cetăţean (compensaţia lucrătorilor).
Mai mult decât atât, aşa cum arată şi datele Eurostat, în ultimele două decenii compensaţia salariaţilor a pierdut 4.6 pp din PIB-ul naţional, puncte ce s-au dus în partea de capital (majorare cu 5.6 pp).
Toate ţările dezvoltate, precum SUA, Germania, Franţa, au un sistem de fiscalitate bazat pe impozitarea progresivă a veniturilor, tocmai pentru realizarea contractului social dintre cetăţean şi stat şi a unei justiţii sociale”, menționează sursa citată.
Sindicaliștii „Cartel Alfa” dau exemplul pozitiv al țărilor care au sistem de taxare progresiv

În ultimii ani, cinci ţări din Europa de Sud-Est au renunţat la taxa unică şi au trecut la un sistem de taxare progresiv: Cehia, Letonia, Lituania, Serbia şi Muntenegru.
„Sistemele de impozitare progresivă au între trei şi cinci trepte de impozitare, cu valoarea maximală de taxare aplicată doar la partea de venituri care depăşeşte un câştig de cel puţin 4-5 ori valoarea salariului mediu naţional, susţin că acest lucru permite crearea clasei de mijloc, factorul de stabilitate naţională”, precizează Cartel Alfa.
Sindicaliştii susţin că decidenţii politici ignoră câteva aspecte esenţiale, printre care faptul că membrii partidelor nu reprezintă decât cel mult 10% dintre cetăţeni, iar în consecinţă, consultările interne privind subiecte precum politica fiscală a statului nu pot reprezenta aşteptările majorităţii cetăţenilor.
Săptămâna trecută, sindicaliștii din Sănătate au pichetat sediul Ministerului Finanţelor, unde au cerut majorarea cu cel puțin 20% a salariilor tuturor categoriilor profesionale din Sănătate și Asistență Socială.
Guvernul Ciolacu şi-a asumat, în 26 septembrie, în plenul Parlamentului, legea de modificare a Codului Fiscal, în ciuda opoziţiei exprimată de mediul de afaceri, de partenerii sociali, dar şi de o parte din clasa politică. Actul normativ a trecut de filtrul Curţii Constituţionale şi a fost promulgat în cursul lunii octombrie de către preşedintele Klaus Iohannis.
Antreprenorii dar și sindicatele s-au arătat nemulțumite de noile modificări fiscale.
CITEȘTE ȘI: România „fierbe”. Sindicatele se pregătesc de grevă generală