Simona Halep a inițiat o acțiune legală în instanță prin care cere daune în valoare de peste 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, firma canadiană responsabilă pentru producerea suplimentului nutritiv contaminat cu Roxadustat. Recent, Simona a trecut printr-o săptămână de foc în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
“Nu pot să vă spun absolut nimic despre ce a fost la audiere, dar pot spune că audierea asta mi-a dat șansa să îmi prezint apărarea. Vreau să vă spun că încrederea mea este intactă referitoare la adevăr. Sunt foarte încrezătoare că adevărul va ieși la iveală și se va demonstra că nu am avut intenția de a mă dopa vreodată și nici nu m-am dopat vreodată”, a transmis Simona după încheierea audierilor de la Lausanne.
Daune de peste 10 milioane de dolari
“Îmi doresc și aștept cu nerăbradare să mă întorc pe teren. Acolo vreau să fiu și cu siguranță voi încerca să fac tot ce pot. Vom vorbi când voi avea posibilitatea, când voi putea să declar mai multe. O să ne revedem în scurt timp. Nu știe nimeni când va veni verdictul”, a mai spus ea tot atunci.
Până la primirea verdictului, Simona Halep a decis să nu mai stea cu mâinile în sân și să demareze o acțiune legală împotriva companiei canadiene care a produs suplimentul nutritiv contaminat cu Roxadustat. Halep a deschis procesul la un tribunal din New York, în Manhattan, acolo unde solicită și daune de peste 10 milioane de dolari, potrivit GSP.
Roxadustat este un medicament care stimulează producția naturală de eritropoietină (EPO) în organism. EPO este o substanță care stimulează măduva osoasă să producă mai multe globule roșii, ceea ce poate îmbunătăți nivelul de oxigenare a sângelui. Acest lucru poate fi util pentru sportivi întrucât o mai bună oxigenare a sângelui poate duce la îmbunătățirea performanțelor atletice, crescând rezistența și capacitatea de efort.

Simona Halep: “Nu am luat niciodată intenționat o substanță interzisă”
În fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Simona Halep a încercat să își dovedească nevinovăția, subliniind faptul că nu a existat niciodată intenția de a lua o substanță interzisă. Astfel, echipa juridică a Simonei a susținut ideea dopajului accidental, prin contaminarea unui supliment alimentar pe care l-a consumat în august 2022.
“De-a lungul întregii mele cariere, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte, e total în opoziție cu valorile cu care am fost educată. Mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la sfârșit să dovedesc că n-am luat niciodată intenționat o substanță interzisă și am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieși la iveală. Nu e despre titluri sau bani, e despre onoare și povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a spus Simona Halep încă de când s-a aflat pentru prima dată de presupusul caz de dopaj de la US Open 2022.
Citește și: Nu puneți presiune pe David Popovici!