Sheikha Mahra, prințesa Dubaiului, a anunțat pe Instagram că divorțează de soțul ei, Sheikh Mana Bin Mohammed Al Maktoum. Cei doi sunt căsătoriți din aprilie 2023, iar cinci luni mai târziu au anunțat că vor avea un copil. Sheikha Mahra a scris de trei ori „Divorțez de tine!”.
Sheikha Mahra bint Mohammed bin Rashid Al Maktoum a declarat că pune capăt căsniciei sale pe Instagram. Prințesa Dubaiului a șters și toate pozele cu soțul ei.
Sheikha Mahra, prințesa Dubaiului, a anunțat divorțul pe Instagram
Sheikha Mahra spune că își încheie căsătoria pentru că soțul ei este „ocupat cu alte persoane”.
„Dragul meu soț, întrucât ești ocupat cu alte persoane, prin prezenta declar divorțul nostru. Divorț de tine, divorț de tine, divorț de tine. Ai grijă. Fosta ta soție!” – este mesajul transmis de Sheikha Mahra pe pagina sa de Instagram.
Postarea ei pare să facă referire la practica islamică „triplu talaq”, care a fost interzisă în mai multe țări, inclusiv India, Arabia Saudită și Maroc, și permitea în mod tradițional unui bărbat să divorțeze de soția sa rostind sau scriind cuvântul talaq – „divorț”, în limba arabă – de trei ori.
CNN a contactat Biroul de presă al guvernului din Dubai pentru declarații legate de anunțul prințesei. Nici guvernul Emiratelor Arabe Unite, nici soțul lui Mahra, Sheikh Mana, nu au comentat public postarea de pe Instagram.
Cine este Sheikha Mahra Bint Mohammed Bin Rashid Al Maktoum
Tatăl lui Mahra, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, este vicepreședinte, prim-ministru și ministru al apărării din Emiratele Arabe Unite. Sheikha Mahra este unul dintre cei 26 de copii ai conducătorului Dubaiului.
Mahra este rodul iubirii dintre emirul Dubaiului Mohamed Bin Rashid și Zoe Grigorakos, de origine greacă. Ei au avut o căsătorie temporară (nikah al-misyar), iar prințesa Sheikha Mahra bint Mihammed bin Rashid Al Maktoum a copilărit în Europa până la vârsta de 16 ani.
Mahra, care inițial a primit numele Cristina, a mers doar la școala primară în Dubai, după care a plecat la Londra, cu mama ei. Tatăl ei a susținut-o mereu financiar, astfel încât prințesa a urmat cele mai bune școli. Printre altele, ea a practicat echitația. Abia când a împlinit 16 ani, fata a luat o decizie neașteptată. Nu se știe dacă a fost influențată de tatăl ei, dar cert este că viața ei s-a schimbat foarte mult de când s-a mutat în Dubai. S-a convertit la islam și a luat numele Mahra, potrivit protv.ro.
Citește și: Influencerul Andrei Versace a fost găsit mort în casă
Prințesa este absolventă de Management al Afacerilor la Universitatea Zayed (Dubai) și are o diplomă în Relații Internaționale la Londra.
În luna mai, prințesa a născut o fetiță. Luna trecută, lângă o fotografie cu micuța, ea a scris „doar noi două”. Imediat toată lumea i-a prevăzut intenția de a se separa de soțul ei.