Una dintre cele mai mari temeri resimțite în organizații este legată de inteligența artificială și aplicațiile ei. O temă la ordinea zilei fiind aceea că poți fi înlocuit de AI, chiar în „sânul” organizațiilor. Și, în acest caz, poți fi „prieten” cu inteligența artificială? Iată câteva sfaturi.
Se știe deja că AI este capabilă să ne înlocuiască la un cost mult mai redus. Este o teamă cât se poate de legitimă dacă ne uităm la marile companii de automatizări tehnice, care se laudă cu creșteri exponențiale, pe fondul evident al înlocuirii resursei umane cu un mic robot.
Inteligența Artificială este un element adoptat deja de companii mari, precum Google, Apple, Facebook, Amazon și Microsoft, acestea raportând rezultate pozitive în sectorul de HR, spre exemplu. Productivitatea angajaților, sănătatea și siguranța angajaților, procedurile de plată, dar și feedbackul în timp real sunt doar câteva dintre îmbunătățirile menționate de companiile de mai sus.
De aceea iată câteva sfaturi oferite de Petru Păcuraru – specialist în leadership și resurse umane, despre cum putem îmbrățișa noile direcții mai curând decât să le respingem. Sau, cu alte cuvinte, cum să fim de neînlocuit.

Sfaturi: Cum poți deveni prieten cu Inteligența Artificială
Un prim sfat ar fi să integrăm AI în viața noastră, în fiecare zi. „Sunt multe alternative gratuite pe care le putem instala pe telefon, care ne pot face viața mai ușoară, de la editarea de fotografii până la sfaturi despre cum să luăm anumite decizii”, este de părere Petru Păcuraru.
Un al doilea sfat este să verificăm site-urile de recrutare. „Dacă este încă la căutare specialitatea pe care o avem, ne putem relaxa. Însă, dacă are loc contrariul, este momentul să învățăm ceva nou”.
Investiția a cel puțin 3% din venituri în training – este cel de-al treilea sfat. „Coursera, Linkedin, dar și cunoscute medii universitare au programe de tip fast track cu sume modice, unde putem învăța cum să ne facem meseria mai bine și ne putem deschide mintea în fața unor noi perspective”, mai spune specialistul. Dezvoltarea lucrului în echipă (acesta ar fi cel de-al patrulea sfat al specialistului, deși multora nu le place lucrul în echipă, preferând să fie „lupi singuratici profesional”). De altfel, Petru Păcuraru sugerează că însăși AI ar fi un fel de „lup singuratic”: „Unul dintre neajunsurile formelor de Inteligență Artificială este integrarea cu inteligența umană. Cu cât suntem mai interconectați, cu atât suntem mai eficienți”.
Sfaturi: Deținerea și dezvoltarea unor soft skills
Acesta este cel de-al cincilea sfat. Ceea ce este înlocuit cu succes acum sunt abilitățile tehnice, nu cele soft. Leadershipul, empatia, creativitatea ne definesc mai mult decât ceea ce știm tehnic să facem.
”Evoluția tehnologică este despre ceea ce aduce valoare mai multă cu un cost mai mic. Oamenii nu sunt înlocuiți de modele de Inteligență Artificială ca urmare a unei oculte de eliminare a angajaților de pretutindeni, ci pentru că matematica ne arată unde este valoarea mai mare. Așadar, atâta timp cât ne uităm în jurul nostru și căutăm să aducem cât mai multă valoare, ceea ce facem noi va fi mai greu de înlocuit. Și, la urma urmei, nici nu strică puțină competiție”, mai adaugă Petru Păcuraru, fondator al HPDI, companie care construiește programe de training, teambuilding și coaching.
O cercetare a celor de la Science Direct din iunie 2023 arată că Inteligența Artificială și-a demonstrat beneficiile încă de la selectarea CV-urilor depuse de potențiali candidați. Algoritmii setați au reușit să filtreze aplicațiile depuse, selectând candidații potriviți pentru jobul respectiv, eliminând efortul căutării manuale. Mai mult decât atât, o dată acceptați, AI-ul poate stabili care sunt ”lipsurile” pe care angajatul le are și care sunt cursurile potrivite pentru a-l ajuta să evolueze.

Modalități de inteligență artificială regenerativă
Totodată, un studiu al University College Dublin amintește că DBS Bank, un jucător important din Singapore și Asia de Sud-Est, a fost unul dintre cei care au adoptat devreme modalități de Inteligență Artificială regenerativă, mai exact chatbot-uri pentru recrutare de mare volum. Acest lucru le-a permis să obțină reducerea timpului de screening de la 32 la 8 minute per candidat, dar și îmbunătățirea ratei de analizare a cererilor de la 85% la 97%.
Conform estimărilor AI Index, realizat de Standford University, costurile de formare ale unor modele AI de ultimă generație au atins niveluri fără precedent. De exemplu, GPT-4 de la OpenAI a costat circa 78 de milioane de dolari, iar Gemini Ultra de la Google a costat 191 de milioane de dolari.
În plus, un sondaj McKinsey arată că 42% din organizațiile chestionate au raportat reduceri de costuri odată cu implementarea unor proceduri AI, iar 59% dintre acestea au înregistrat creșteri ale veniturilor. Un nou sondaj McKinsey arată că 42% dintre organizațiile chestionate raportează reduceri de costuri din implementarea AI (inclusiv AI generativă), iar 59% raportează creșteri ale veniturilor.

Sfaturi. Inteligența artificială și „adopția” la locul de muncă
Microsoft și LinkedIn au publicat recent Work Trend Index 2024, un raport comun despre adopția AI la locul de muncă, intitulat „AI at work is here. Now comes the hard part”. Cercetarea arată cum, după doar un an, în întreaga lume, AI influențează modul în care oamenii lucrează.
Prin urmare, „Inteligența artificială la locul de muncă este deja aici. Partea grea vine acum”…Potrivit raportului publicat în mai a.c., utilizarea inteligenței artificiale generative la locul de muncă aproape s-a dublat în ultimele șase luni, astfel că 2024 este anul în care inteligența artificială la locul de muncă devine realitate.
Studiul a evidențiat patru tipuri de utilizatori de AI – de la sceptici care folosesc rar AI, până la utilizatori experimentați care folosesc inteligența artificială pe scară largă. În comparație cu scepticii, utilizatorii experimentați de AI și-au reorganizat complet zilele de muncă, reimaginând procesele de business și economisind peste 30 de minute pe zi. Peste 90% dintre utilizatorii experimentați spun că AI face ca volumul lor mare de muncă să fie mai ușor de gestionat și munca mai plăcută.
Angajații își doresc funcționalitățile inteligenței artificiale la locul de muncă și nu așteaptă ca primul pas să fie făcut de către companii: 75% dintre profesioniștii care aduc valoare companiei prin cunoștințele lor folosesc acum AI la locul de muncă. Angajații afirmă că AI contribuie la reducerea timpului necesar de muncă, stimulează creativitatea și le permite să se concentreze pe cele mai importante sarcini.
Citiți și: Grecia introduce inteligența artificială în turism. Cum funcționează mAIGreece