Ca în fiecare an și anul acesta Sfânta Parascheva a devenit agent electoral, o parte din candidații la președinție profitând de evenimentul la care au venit 65.000 de oameni cel puțin, pentru a se închina la sfintele moaște și a asculta slujba religioasă.
Drumul spre Cotroceni duce inevitabil pe la moaște
Și pentru că politicienii nu puteau rata un asemenea eveniment au venit ciopor la Iași, nu atât pentru pupat moaștele sfintei ci și pentru că evenimentul a fost intens mediatizat.
„Veni, pupi, vici” adică Am venit, am pupat, am plecat
„Veni, pupi, vici” adică am venit am pupat am plecat, acesta a fost sloganul sub care s-a desfășurat, pentru candidații la președinție și pentru foarte mulți politicieni din suita lor sărbătoarea proslăvirii și închinării la Sfânta Parascheva. Nu tu o așteptare măcar de câteva ore, vreun canon, vreun moment de penitență, (de post nu știu că n-am mâncat cu ei) pentru distinșii noștri participanți la eveniment. Sfânta Parascheva a fost numai un aglutinat de persoane și o posibilitate ca cei înscriși în cursa la prezidențială să fie văzuți. La slujba de liturghie de luni, de la Catedrala Mitropolitană din Iași, care a început la 9,30 au luat parte peste 15.000 de oameni. Pentru a se închina la moaște, circa 65.000 de persoane au stat între 18 și 24 de ore la o coadă care s-a întins pe aproximativ 7 kilometri. Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse de la Constantinopol în Moldova, de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653). Ele au fost așezate, pe 14 octombrie 1641, în Mănăstirea „Sfintii Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.
Ministrul de finanțe Marcel Boloș s-a băgat în față la pupat racla
Notă discordantă a făcut Ministrul de finanțe Marcel Boloș care a fost băgat de organizatori în față, sfidend astfel câteva zeci de mii de români care au stat și au îndurat calvarul unei cozi de aproape o zi.
Așa cum era de așteptatat, toți candidații mai importanți la alegerile prezidențiale au făcut băi de mulțime și s-au spălat cu săpunul credinței, pentru ca enoriașii să zică în gândul lor „pe ăsta am să-l votez. Ține cu țara” Marcel Ciolacu a preferat să stea bine ascuns în mulțime și nu prea a ieșit în evidență, deși funcția de prim ministru iar fi permis un regim privilegiat, ceea ce este de apreciat. Tot în mijlocul poporenilor a fost văzută și sfânta Lasconi de Câmpulung, care și-a pus pe căpșorul (plin de idei tâmpite) baticul regulamentar pentru că de e femeie măritată și nu se merge la moaște cu pletele în vânt, ca fetele de prin cluburi, care pupă și ele moaște dar de altă natură.
George Simion a pus osul la treabă și am împărțit ceai fierbinte și plăcinte (ce frumos sună; ceai fierbinte și plăcinte) celor care au rezistat cu stoicism timp de aproape 24 de ore la o coadă ce s-a întins pe 7 km, după care și a pus cămașă albă și costumul ăla albastru, de care văd că nu se mai desparte și s-a dus în împreună cu a-tot-știutorul de moaște autohtone și grecești, Gigi Becali, care probabil i-a mai spus despre una alta despre cele bisericești, în care e doctor.
„Ciuca al nostru” a dat și el pe la moaște s-a închinat și a tulit-o, pentru că diseară participă la un eveniment în urbe, organizat de PNL-ul local. El a bătut fierul cât e cald și a profitat de prezența unei mulțimi impresionante de oameni. Nici Mircea Geoană nu s-a lăsat mai prejos și după ce a explicat doct (sau mai bine zis semidoct) cetățenilor urbei de ce trebuie să îl voteze pe el președintele României s-a dus cumințel în tribuna oficială, pentru că nu se cade să stai în rând cu plebea când ești candidat la președinție și cu asta vei rămâne.
Astăzi, Gică Contra vă urează să pupați niște moaște de porc sub formă de piftie și să aveți binecuvântarea sfintei Parascheva dacă meditați.
CITIȚI ȘI: Sfânta Cuvioasă Parascheva și nemulțumirile lui Dan Negru: “Recunosc” (oficiuldestiri.ro)