Ieri, viața mi-a oferit o lecție simplă și directă. O lecție despre oameni, despre profesie și despre România tăcută care nu apare în breaking news-uri, pentru că nu are de ce. O lecție despre acei oameni care, fără să știe cine ești, fără telefoane, fără pile, își fac meseria la superlativ.
Fata mea, studentă la Facultatea de Teatru, a suferit o accidentare serioasă în timpul unui examen. Un moment banal care putea deveni un coșmar. Entorsă medio-tarsiană, acută, durere, panică. În acele clipe, orice părinte ar vrea să miște munții din loc pentru copilul său. Ca senator, aș fi putut pune mâna pe telefon. Aveam în agendă medici celebri, prieteni de încredere, oameni la care aș fi putut apela. Nu am făcut-o.
Am pus fata în mașină, iar cei 265 de cai putere de sub capotă au început să vorbească. În 12 minute eram la Spitalul Floreasca, loc despre care, dacă ne-am lua după ce circulă prin spațiul public, ai putea crede că este un labirint al neputinței și al birocrației. Nu e.
Am oprit în față. Paza a reacționat imediat, un brancardier a venit cu un scaun cu rotile, soția a intrat cu fata în spital, iar eu am pierdut 15 minute să găsesc o parcare. Urgențe, lume multă, cazuri grave. Nimeni nu stătea pe telefoane, totul funcționa, firesc, normal.
La camera de gardă, la ortopedie, în 20 de minute ne-a venit rândul. Radiografie, diagnostic, tratament, ghips. Profesionalism curat. Momentul cel mai greu a fost când fata a început să plângă. Atunci l-am cunoscut pe doctorul primar ortoped Radu Augustin Țuțuianu, medic, psiholog, om. Cu calm, cu o vorbă bună și o mână sigură, a transformat spaima unei adolescente într-o lecție despre demnitate și profesionalism.
În total, o oră și jumătate. Fără intervenții, fără pile, fără „știți cine sunt eu”. Doar oameni care își fac treaba.
Am văzut un spital curat, organizat, cu personal implicat, cu conducere care știe să gestioneze fluxul de urgențe. Și am înțeles din nou că în România există două realități, una de la televizor, cu titluri isterice și scandaluri inventate, și una pe teren, unde oamenii salvează vieți în fiecare zi, departe de camerele de luat vederi.
Nu idealizez sistemul. Are lipsuri, are greșeli, dar are și oameni extraordinari. Iar aceștia merită recunoscuți, nu doar arătați cu degetul.
Am fost, pentru o oră și jumătate, senator sub acoperire la Urgențe. Și pot să spun cu mâna pe inimă, România medicală funcționează. Când vrea. Când poate. Când este lăsată.
Iar pentru asta, respect tuturor celor din sistemul medical care în tăcere fac minuni în fiecare zi.
Ninel PEIA
Senator al României
Chestor al Senatului
