Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a adus clarificări importante cu privire la noua lege a pensiilor, care a stârnit controverse și dezbateri aprinse. Baciu a vorbit despre impactul legii, explicând că aceasta nu urmărește creșterea tuturor pensiilor, ci eliminarea inechităților din sistemul de pensii.
Șeful Casei de Pensii: „Noi nu ne-am propus ca prin recalculare să mărim toate pensiile”
„Noi nu ne-am propus ca prin această recalculare să mărim toate pensiile, asta o spun din capătul locului. Ne-am propus să eliminăm inechitățile din sistem și eliminarea inechităților înseamnă ca cei care au fost dezavantajați în cursul pensionării să li se facă dreptate, iar cei care au avut beneficii, în timpul pensionării, eventual dacă rămân cu un cuantum mai mic, să rămână cu pensia în plată, nicidecum să le scadă pensiile.”a subliniat Baciu.
Daniel Baciu acuză presa că a făcut o campanie negativă pentru noua lege a pensiilor
Una dintre principalele critici aduse legii este că aproximativ 700.000 de pensionari nu vor beneficia de creșteri semnificative ale pensiilor în urma recalculării. Acest aspect a fost intens mediatizat, lăsând impresia că legea este defavorabilă pentru o mare parte a pensionarilor. Cu toate acestea, Baciu a ținut să precizeze că presa a prezentat frecvent această categorie de pensionari și că ignoră faptul că peste 3,8 milioane de oameni vor avea, de fapt, pensiile crescute.
„În general, toate televiziunile văd această parte cu 700.000 de pensionari, neluând în calcul că peste 3,8 milioane de oameni vor avea pensii crescute,” a declarat președintele Casei Naționale de Pensii, la Digi24.
„Această lege încurajează contributivitatea”
Baciu a explicat că legea încurajează contributivitatea și prelungirea vieții active, recompensând pe cei care au muncit mai mult și au contribuit mai mult la sistemul de pensii. „Această lege încurajează contributivitatea, prelungirea vieții active. Cei care au muncit, vor fi recompensați,” a adăugat șeful Casei de Pensii.
Ce se întâmplă cu cei care primeau indemnizația socială de 1.281 de lei
Un alt aspect important menționat de Baciu este legat de indemnizația socială. Potrivit legii, aceasta este stabilită la 1.281 de lei, iar recalcularea s-a făcut la partea contributivă din această indemnizație socială. Astfel, persoanele afectate vor continua să primească această indemnizație chiar și după recalculare.
„După recalculare, această persoană va primi în continuare această indemnizație,” a explicat Baciu.