Un șef de poliție este bănuit că organiza petreceri cu droguri în propria casă. Oamenii legii au descins la el acasă și au descoperit în interiorul locuinței droguri de mare risc.
Şef de secţie de Poliţie, bănuit că organiza petreceri cu droguri în propria casă
Ofiţerii de la Direcția de Combaterea Crimei Organizate, coordonaţi de procurorii DIICOT din Timişoara, au percheziționat mai multe locuințe, sâmbătă seară, după ce au fost informați că un polițist a organizat câteva petreceri la care s-au consumat substanțe interzise.
În urma perchezițiilor, au fost reținuți doi bărbaţi, dintre care unul este şeful Secţiei 1 Urbană de Poliţie din Timişoara.
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a 2 persoane, cu vârstele de 38 și 53 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, respectiv de punerea la dispoziție a unei locuințe pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, în formă continuată.”, a transmis Poliția Română.
Cei doi bărbați, implicaţi în consumul de droguri
Autoritățile române arată că cei doi sunt bănuiți că sunt implicaţi în consumul de droguri.
Surse judiciare susțin că percheziţiile au avut loc după ce anchetatorii au obţinut informaţii că în locuinţa comisarului şef de poliţie se organizează constant petreceri la care se consumă şi diferite tipuri de droguri.
La domiciul bărbatului vizat de organele de poliție a fost găsit un plic cu 3CMC, cristal, un drog de mare risc.
”Din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în intervalul februarie – martie 2025, în mod repetat, bărbatul în vârstă de 53 de ani (polițist) ar fi găzduit în locuința sa mai multe evenimente private, pe parcursul cărora au fost consumate substanțe interzise (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal, cocaină, amfetamină și 2MMC).
De asemenea, în sarcina unui alt bărbat, de 38 de ani, s-a reținut că, pe parcursul anului 2025, ar fi procurat în scopul comercializării droguri de risc și mare risc.
În urma celor 11 percheziții domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost găsite și ridicate peste 3,8 kilograme canabis (drog de risc), 25 de grame cristal (3-CMC, drog de mare risc), obiecte purtând urme de substanță, 5 cântare de precizie, 5 grindere, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.”, mai arată autoritățile.