Ședință de urgență la MAI. Autoritățile au decis că sute de persoane trebuie evacuate din 23 de localități, în județul Galați. Este alertă în 29 de județe.
Ședință de urgență la MAI. Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a transmis că s-a decis evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localități din județul Galați. Este vorba despre sute de persoane. La ședința de lucru au participat viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, șeful DSU, Raed Arafat, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, domnul colonel Florea Constantin și alți reprezentanți din cadrul MAI. „În urma ședinței, au fost stabilite o serie de măsuri preventive pentru gestionarea situației, menite să protejeze, în primul rând, viețile cetățenilor din zonele cu risc ridicat, precum și bunurile acestora.”, transmite MAI.
Ședință de urgență la MAI
La ședința de urgență la MAI, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns s-au dispus următoarele:
– evacuarea preventivă a persoanelor din zonele de risc de la nivelul a 23 de localități din județul Galați (Băneasa, Bălăbănești, Berești, Berești-Meria, Barcea, Corod, Corni, Costache Negri, Cudalbi, Cuza Vodă, Fârțănești, Foltești, Frumușița, Grivița, Jorăști, Măstăcani, Pechea, Piscu, Slobozia Conachi, Suhurlui, Târgu Bujor, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului);
– executarea unor lucrări de consolidare a digurilor cu saci de nisip la nivelul județelor Galați și Vaslui, în zonele cu potențial pericol, din cauza depunerilor și colmatării cursurilor de apă ca urmare a precipitațiilor și viiturilor manifestate în perioada anterioară;
– transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;
– menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
– instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;
– monitorizarea în teren a cursurilor de apă vizate de avertizările/atenționările hidrologice periculoase emise;
– activarea grupei operative și a centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției, în 29 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CL, CT, CV, DB, GJ, GL, GR, HD, HR, IF, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TL, TR, VL, VN, VS) și municipiul București aflate sub avertizare cod portocaliu;
– dublarea efectivelor la nivelul Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență aflate sub avertizare cod portocaliu și roșu;
– emiterea a două mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul municipiului București și județul Ilfov.
Câte persoane sunt evacuate
Până în prezent, oficiali locali au transmis că peste 200 de persoane sunt evacuate, în județul Galați. MAI mai precizează că autoritățile continuă să monitorizeze îndeaproape evoluția fenomenelor meteorologice și hidrologice, urmând ca măsurile luate să fie adaptate în funcție de evoluția situației din teren. Având în vedere avertizările meteorologice emise de ANM, recomandă cetățenilor să adopte un comportament preventiv, pentru preîntâmpinarea situațiilor care le pot pune în pericol viața și bunurile.
Alertă în 29 de județe
Ședință de urgență la MAI. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a transmis un mesaj actualizat în 29 septembrie. Este stare de alertă în 29 de județe aflate sub cod portocaliu. INHGA avertizează asupra riscului de inundații majore în județele Galați și Vaslui. „Codul Roșu de inundații pe râuri din județele Galați și Vaslui este valabil începând de luni, de la miezul nopții, până marți, la ora 10:00. Acesta vizează râuri din bazinele hidrografice Bârlad, Prut și Siret”, au transmis hidrologii INHGA.
Ședință de urgență la MAI
Această avertizare de Cod Roșu semnalează un risc ridicat de viituri și inundații, care ar putea afecta locuințele, infrastructura și viața oamenilor din zonele vizate. În astfel de cazuri, autoritățile pot dispune evacuarea cetățenilor, restricționarea accesului pe poduri și drumuri și aplicarea altor măsuri pentru a minimiza impactul.„Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, existând probabilitatea depășirii cotelor de apărare”, a adăugat INHGA. În ședință de urgență la MAI, oficialii de la Interne au transmis că mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea Platformei Naționale de Pregătire în Situații de Urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.